Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Semnal de alarmă din partea medicilor: Cluburile în care nu se respectă nicio regulă să fie închise noaptea

Spitalul Județean din Timișoara nu mai are locuri pentru bolnavii diagnosticați cu COVID-19. Totodată, la Spitalul de Boli Infecțioase, gradul de ocupare se apropie de 80 la sută, iar pe ATI, trece de 90 de procente, atenționează managerul Cristian Oancea.

Semnal de alarmă din partea medicilor: Cluburile în care nu se respectă nicio regulă să fie închise noaptea

Articol de Radio Timișoara, 31 octombrie 2020, 07:40

Timișul a atins incidența de 4 cazuri de infectare la mia de locuitori. La ultima raportare, s-a stabilit un record negativ al numărului de noi infectați la nivel județean, 406, dintre care 225 în Timișoara.

În aceste condiții, medicii Spitalului Victor Babeș recomandă ca, pe timpul nopții, cluburile din Timișoara să fie închise. Autoritățile ar trebui să ia măsura pentru că, în aceste locuri, nu se respectă nicio regulă, precizează managerul Cristian Oancea.

Deși o măsură în acest sens era preconizată a fi adoptată la Comitetul Județean de Urgență, autoritățile nu au aprobat-o.

Grevă generală în spitalele din Arad
Social luni, 27 iulie 2026, 18:44

Grevă generală în spitalele din Arad

Activitatea din spitalele publice din județul Arad va fi afectată începând de marți, de la ora 08:00, odată cu declanșarea grevei generale...

Grevă generală în spitalele din Arad
Femeie lovită de o mașină după un accident în lanț, la Timișoara
Social duminică, 26 iulie 2026, 18:57

Femeie lovită de o mașină după un accident în lanț, la Timișoara

O femeie de 57 de ani a fost rănită și transportată la spital, după ce a fost lovită de un autoturism proiectat în urma unui accident produs...

Femeie lovită de o mașină după un accident în lanț, la Timișoara
Lucrări complexe la Biserica Romano-Catolică din Văliug pentru stoparea unui atac fungic
Social duminică, 26 iulie 2026, 09:22

Lucrări complexe la Biserica Romano-Catolică din Văliug pentru stoparea unui atac fungic

Biserica Romano-Catolică din Văliug rămâne închisă temporar, după ce specialiștii Ambulanța pentru Monumente Banat au descoperit un atac...

Lucrări complexe la Biserica Romano-Catolică din Văliug pentru stoparea unui atac fungic
Bărbat reținut după ce a furat produse de peste 650 de lei dintr-un magazin din Timișoara
Social sâmbătă, 25 iulie 2026, 20:42

Bărbat reținut după ce a furat produse de peste 650 de lei dintr-un magazin din Timișoara

Polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați, în 24 iulie, în jurul orei 15:56, că un bărbat a fost surprins în flagrant în timp...

Bărbat reținut după ce a furat produse de peste 650 de lei dintr-un magazin din Timișoara
Social sâmbătă, 25 iulie 2026, 20:24

Incendiu într-un apartament din Lupeni; o femeie s-a intoxicat cu fum

Un incendiu a izbucnit într-un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc din municipiul Lupeni, județul Hunedoara. Până la sosirea...

Incendiu într-un apartament din Lupeni; o femeie s-a intoxicat cu fum
Social sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:23

Autospecială de Poliție răsturnată în timpul urmăririi unui șofer la Lugoj

O autospecială a Poliției Municipiului Lugoj a fost implicată, de dimineață, într-un accident rutier produs în timp ce urmărea un șofer care...

Autospecială de Poliție răsturnată în timpul urmăririi unui șofer la Lugoj
Social sâmbătă, 25 iulie 2026, 14:09

Peste cinci metri cubi de lemn, confiscat de polițiști în Timiș

Polițiștii din Timiș au confiscat peste cinci metri cubi de material lemnos în urma unor controale desfășurate în localitatea Peciu Nou....

Peste cinci metri cubi de lemn, confiscat de polițiști în Timiș
Social vineri, 24 iulie 2026, 21:19

Instanța îi acordă Alinei Sperlea daune morale în procesul cu George Simion

Alina Sperlea a cerut liderului AUR George Simion, daune morale de 250.000 de lei și ștergerea filmării. Instanța a admis în parte cererea,...

Instanța îi acordă Alinei Sperlea daune morale în procesul cu George Simion