Altele din Sport:
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), după ce a învins-o pe americanca Emma Navarro.
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, azi, în turul doi la turneul de categorie WTA 1000 de la Dubai. Cîrstea a trecut în runda inaugurală de rusoaica Daria Kasatkina, locul 11 mondial şi cap de serie 10, scor 6-1, 6-4.
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3.664.963 de dolari, după ce a învins-o pe australianca Daria Saville cu 6-3, 6-4, sâmbătă, în ultima rundă a calificărilor.
România a rămas fără reprezentante pe tabloul principal de simplu al turneului Transylvania Open de la Cluj. Aseară, Ana Bogdan a părăsit competiția în optimi, după ce a fost întrecută cu 6-3, 6-0 de italianca Elisabetta Cocciaretto.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a fost ezitantă în privinţa viitorului carierei sale, afirmând, aseară, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că nu ştie ce îi va rezerva viaţa şi că nu vrea să îşi facă planuri.
Anca Todoni a pierdut în manșa decisivă a calificărilor pentru tabloul principal al turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca. Chiar și așa, timișoreanca ar fi putut intra pe tabloul de simplu.
Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni a pierdut în ultimul tur al calificărilor, de la Transylvania Open.
Anca Todoni a trecut de primul tur al calificărilor, în turneul feminin de tenis de la Cluj Napoca.
Final de drum pentru Gabriela Ruse și Marta Kostiuk, în proba feminină de dublu de la Australian Open. Perechea româno-ucraineană a fost...
Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni a fost eliminată în runda inaugurală a turneului de la Australian Open. Prezentă pentru a doua...
Anca Todoni va fi singura jucătoare din România care va evolua în prima zi de concurs în cadrul Australian Open 2025. Timișoreanca va...
Performanță remarcabilă pentru jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni, ajunsă în premieră pe tabloul principal la Australian...
Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni a acces în ultimul tur al calificărilor la Australian Open, primul turneu de mare șlem al...
Anca Todoni a urcat în turul secund al calificărilor de la Australian Open, primul turneu de mare șlem al anului. Jucătoarea de tenis din...
Ajunsă în premieră pe panoul principal al turneului WTA 500 Brisbane, Anca Todoni (20 de ani, 118 WTA) a reușit să treacă, în această dimineață, de reprezentanta Spaniei, Cristina Bucșa (26 de ani, 103 WTA). Tenismena din Timișoara a tranșat calificarea în două seturi.
Anca Todoni va juca pe tabloul principal al turneului WTA 500 de la Brisbane, Australia. Ea a obținut o victorie convingătoare și în turul secund al calificărilor.
Tenisul a dat deja startul sezonului 2025. Două jucătoare din România evoluează în calificările turneului de la Brisbane, din seria WTA 500.
Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni se află pe locul 118 în ierarhia mondială, publicată azi de WTA.
Irina Begu a învins-o pe Anca Todoni cu 7-6 (8/6), 6-4, ieri, într-un duel integral românesc. Partida a contat pentru sferturile de finală ale turneului de tenis WTA 125 de la Cali (Columbia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari.
Timișoreanca Anca Todoni a câștigat turneul de tenis WTA 125 de la Santa Cruz (Bolivia). A șasea favorită, Todoni a învins-o în finală pe columbianca Emiliana Arango, cu 7-6, 6-0.
Oana Simion a câștigat în premieră titlul național la tenis de câmp. Sportiva care a intrat în concurs pentru clubul Sportsin Arad a trecut în finală de Bianca Bărbulescu (de la Florin Mergea Tennis Academy), cu 7-6 (4), 4-6, 6-1.
Campionatele Naționale individuale de tenis de câmp s-au disputat la Slobozia și au adus un dublu succes pentru Oana Simion. Jucătoarea legitimată la Sportsin Arad a devenit campionaă națională la simplu și la dublu mixt.
Timişoreanca Anca Todoni a acces în optimile de finală ale turneului de tenis din capitală. Ea a trecut în două seturi de slovena Dalila Jakupovic, după un joc întins pe o oră şi 45 de minute.
Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk a declarat forfait înaintea rundei a doua a probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis US Open.
Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse (122 WTA) s-a calificat azi în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului.
Tânăra jucătoare orădeană Giulia Popa a obținut prima sa victorie pe tabloul unui turneu de 35.000 de dolari, la Bistrița. Ea a depășit-o pe favorita 4, Maria Sara Popa, cu 6-3, 5-7 și abandon al adversarei.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea nu va mai juca în acest sezon după ce s-a operat la piciorul stâng. Anunțul a fost făcut de sportivă pe pagina sa de Facebook, informează Agerpres.
Tenismanul sârb Novak Djokovic a devenit campion olimpic la Paris, dup[ un meci de excepție cu rivalul său actual, Carlos Alcaraz.
Bihoreanca Irina Bara s-a calificat în optimile turneului ITF de la Cordenons (Italia), după o victorie în doar două seturi.
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a debutat cu o victorie în proba de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, 5-7, 6-3, 6-4 cu Caroline Garcia, sâmbătă, pe terenul Suzanne-Lenglen de la Roland Garros.
Gimnastul Andrei Muntean, a afirmat, sâmbătă, după ce a concurat în calificări la paralele, în prima subdiviziune a concursului masculin de gimnastică artistică din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, că este împăcat cu gândul că va părăsi competiţia supremă cu inima împăcată că a făcut tot ce a depins de el.
Irina Begu a fost învinsă de poloneza Iga Swiatek, liderul mondial la zi, cu 6-2, 7-5, sâmbătă, în prima rundă a probei feminine de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, turneu găzduit de arenele de la Roland Garros.
Jucătoarele de tenis care vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Paris au avut parte, joi, de o tragere la sorţi foarte dificilă, atât la simplu, cât şi la dublu.
Timișoreanca Anca Todoni a fost învinsă de sârboaica Olga Danilovic, cu 6-1, 6-1, ieri, în optimi la turneul WTA 250 de la Iaşi Open. Todoni (numărul 119 WTA) a cedat în fața unei jucătoare aflate cu 29 de locuri mai jos în ierarhia mondială.
Anca Todoni a avut nevoie de doar 24 de minute pentru a-şi asigura calificarea în optimile de finală ale turneului Iaşi Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 232.244 de euro şi găzduit de Baza Sportivă Ciric din Iaşi, ieri, după abandonul belarusei Aliona Falei, la scorul de 5-0.
Jucătoarele române de tenis Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru s-au calificat, duminică seara, în optimile de finală ale turneului UniCredit Iaşi Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 232.244 de euro şi găzduit de Baza Sportivă Ciric din Iaşi.
Jucătoarea de tenis Irina Begu s-a calificat vineri seara în semifinalele turneului WTA 250 de la Palermo. În schimb, Jaqueline Cristian a fost eliminată în sferturile de finală de Qinwen Zheng din China.
Timișoreanca Anca Todoni, locul 118 în ierarhia tenisului feminin, a fost învinsă astăzi de chinezoaica Xiyu Wang după două seturi foarte echilibrate, 7-6 (7/4), 7-5, în runda inaugurală a turneului WTA 250 de la Budapesta, dotat cu premii totale de 232.244 de euro.
Anca Todoni se află tot mai aproape de a pătrunde printre primele o sută de jucătoare ale lumii, sportiva legimitată la CSM Timişoara înregistrând un salt important în ierarhia WTA de 24 de locuri.
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, a câştigat duminică al doilea său titlu consecutiv la turneul de la Wimbledon, trecându-şi în cont al patrulea trofeu de Mare Şlem.
Au urcat pe podiumul olimpic, dar succesele lor nu sunt recunoscute în mod oficial. E povestea fraților Edda și Ingo Buding, din Lovrin. Ambii jucători de tenis – ca și ceilalți doi frați ai lor, Lothar și Ilse – cei doi au participat la Jocurile Olimpice din 1968, la turneele demonstrative de tenis.
Un fost participant la Internaționalele de tenis ale României de la Timișoara s-a calificat ieri în sferturile de finală de la Wimbledon.
Internaționalele de tenis pentru juniori ale României, desfășurate la Arenele Tivoli din Timișoara, și-au desemnat astăzi câștigătorii.
Internaționalele de tenis ale României pentru Juniori de la Timișoara, dotate cu Trofeul Tivoli, au doi jucători autohtoni în finala masculină.
Internaționalele de tenis ale României pentru juniori, de la arenele Tivoli și-au încheiat partidele primului tur.
Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni a părăsit în turul 2 turneul de la Wimbledon.
Timișoreanca Anca Todoni a debutat cu dreptul pe tabloul principal al unui turneu de Mare Şlem.
Timișoreanca Anca Todoni a ajuns în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Mare Șlem. Ea a trecut trei tururi de calificări la Wimbledon și va juca săptămâna viitoare la cel mai înalt nivel la care a concurat vreodată.