Ascultă Radio Timișoara Live

Tradiția continuă la Jupânești: „Vatra de olari”, la ediția a 40-a. Nicoleta Voica, invitată de onoare

În Poiana Olarilor, la marginea satului Jupâneşti din județul Timiș, va avea loc duminică, 25 august, de la ora 11:00, manifestarea ”Vatra de olari”, organizată de Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură din Făget și Consiliul Județean Timiș.

Tradiția continuă la Jupânești: „Vatra de olari”, la ediția a 40-a. Nicoleta Voica, invitată de onoare

Articol de Daniela Bacila, 22 august 2019, 14:50 / actualizat: 23 august 2019, 7:29

Tradiţionala manifestare ajunge la ediția cu numărul 40, urmărind să păstreze și să transmită, an de an, meșteșugul olăritului cu specificul zonei, ceramica roșie decorată simplu. Și cum meșteșugurile tradiționale merg mână în mână cu cântecul, jocul şi voia bună, nu vor lipsi nici duminică, invitată de onoane fiind îndrăgita interpretă Nicoleta Voica.

Participă Ansamblurile “Făgeţeana” din Făget şi “Junii gugulani” din Caransebeș, interpreţii, soliști vocali și instrumentiști: Otilia Radu, Adela Jurchescu, Ion Beschiu, Denisa și Dorinel Gavriluț, Alessandra Lazăr, Theea Patricia Ploscariu, Alexandra Tofalvi și Cornel Bulzan.

Moderator: Ioan Gheorghe Oltean, bun cunoscător al culturii tradiționale bănățene.

foto: ziarul actualitatea

Bunatati de Rudaria
Folclor și tradiţii joi, 9 mai 2024, 12:58

Tradiții în zona morilor de apă de la Rudăria | AUDIO-VIDEO & FOTO

Săptămâna mare și  Paștele la Rudăria Zona Rudăria atrage turiștii interesați de cel mai mare complex mulinologic din Europa de est,...

Tradiții în zona morilor de apă de la Rudăria | AUDIO-VIDEO & FOTO
Mirela Pistrilă şi Florin Pistrilă – poveşti muzicale de familie la Radio Timişoara | VIDEO-LIVE
Folclor și tradiţii luni, 29 aprilie 2024, 19:43

Mirela Pistrilă şi Florin Pistrilă – poveşti muzicale de familie la Radio Timişoara | VIDEO-LIVE

Mirela Pistrilă Mirela Pistrilă, o slujitoare a cântecului popular de peste 35 de ani, vine dintr-un “colţ de rai”, de acolo de unde Moşul...

Mirela Pistrilă şi Florin Pistrilă – poveşti muzicale de familie la Radio Timişoara | VIDEO-LIVE
Festivalul “Drăgan Muntean”, în plină desfășurare la Deva
Folclor și tradiţii vineri, 19 aprilie 2024, 14:41

Festivalul “Drăgan Muntean”, în plină desfășurare la Deva

Concursul ediției a XI-a s-a desfășurat în ziua în care Drăgan Muntean, numit pe bună dreptate doinitorul Ardealului, ar fi împlinit 69 de...

Festivalul “Drăgan Muntean”, în plină desfășurare la Deva
Ansamblul National Românesc ”Valahia” din Montreal își spune povestea
Folclor și tradiţii marți, 16 aprilie 2024, 22:58

Ansamblul National Românesc ”Valahia” din Montreal își spune povestea

Povestea  Ansamblului  Naţional Românesc “Valahia” din Montreal – Canada, dezvăluită de creatorul său:  reşiţeanul Marius Boblea...

Ansamblul National Românesc ”Valahia” din Montreal își spune povestea
Folclor și tradiţii luni, 1 aprilie 2024, 13:42

Timișul în sărbătoare: “Lada cu Zestre” își deschide competiția ediției a XVII-a

Toate secțiunile Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” aduc în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul...

Timișul în sărbătoare: “Lada cu Zestre” își deschide competiția ediției a XVII-a
Folclor și tradiţii miercuri, 20 martie 2024, 14:05

Trofeul Festivalului „Gelu Stan” ajunge în Țara Moților – FOTO

O ediție plină de emoție și trăiri intense în acest an la Festivalul “Gelu Stan”, atât în prima parte, rezervată concursului, cât și...

Trofeul Festivalului „Gelu Stan” ajunge în Țara Moților – FOTO
Folclor și tradiţii luni, 18 martie 2024, 13:48

Înscrieri pentru Festivalul-Concurs “Drăgan Muntean” de la Deva

Ediția a XI-a a Festivalului prin care este omagiat doinitorul pădurenilor, Drăgan Muntean, se va desfășura în perioada 17-19 aprilie....

Înscrieri pentru Festivalul-Concurs “Drăgan Muntean” de la Deva
Folclor și tradiţii luni, 11 martie 2024, 14:06

Festivalul-Concurs „Gelu Stan”, ediția a VI-a, la Sala Capitol

Tineri interpreți din 12 județe ale țării vor intra în competiția Festivalului-Concurs prin care este omagiat muzicologul și dirijorul Gelu...

Festivalul-Concurs „Gelu Stan”, ediția a VI-a, la Sala Capitol