Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Pregătiri pentru noul sezon turistic din stațiunea Moneasa

Pentru prima dată după mai bine de un deceniu, a fost pus la punct un program estival amplu.

Pregătiri pentru noul sezon turistic din stațiunea Moneasa

Articol de Radio Timișoara, 10 mai 2025, 12:59

Festivalul “Zilele Stațiunii Moneasa” deschide oficial sezonul turistic în stațiunea reprezentativă din județul Arad.

Evenimentul are loc din 16 până în 18 mai și include tururi istorice ghidate, competiții sportive și concerte, dar și activități pentru copii și spectacole folclorice.

Pentru prima dată după mai bine de un deceniu, a fost pus la punct un program estival amplu, ce se întinde pe durata a cinci luni.

Pe durata întregii veri vor fi organizate diverse evenimente între care Festivalul-Concurs al Cântecului din Țara Zărandului, ajuns la cea de-a 55-a ediție. Turiștii vor fi așteptați, anul acesta la Crosul Cetăților, Parada Clătitelor, Gala Școlii Populare de Artă, Târgul Meșterilor Populari, OktoberFest Preview, Enduro Moneasa, Crosul Euromediu.

 

Ziua Potecilor aduce la Reșița drumeții tematice și invitați speciali de la Via Transilvanica
Călătorii și alte hobby-uri duminică, 26 aprilie 2026, 09:32

Ziua Potecilor aduce la Reșița drumeții tematice și invitați speciali de la Via Transilvanica

Evenimentul „Ziua Potecilor” are loc pe 2 mai, la Reșița, și propune o zi întreagă petrecută în natură, pe traseele din jurul orașului,...

Ziua Potecilor aduce la Reșița drumeții tematice și invitați speciali de la Via Transilvanica
Banat Brunch revine în Țara Morilor de Apă: gastronomie locală și experiențe autentice, la Rudăria
Călătorii și alte hobby-uri duminică, 26 aprilie 2026, 07:08

Banat Brunch revine în Țara Morilor de Apă: gastronomie locală și experiențe autentice, la Rudăria

Punctul Gastronomic Local „Acasă la Maya”, din Rudăria, deschide sezonul evenimentelor gastronomice cu un nou Banat Brunch, programat în 2...

Banat Brunch revine în Țara Morilor de Apă: gastronomie locală și experiențe autentice, la Rudăria
“Legendă și piatră”, cel mai nou traseu turistic avizat în Țara Hațegului
Călătorii și alte hobby-uri duminică, 26 aprilie 2026, 05:54

“Legendă și piatră”, cel mai nou traseu turistic avizat în Țara Hațegului

Călătorii care caută destinații inedite pot alege, începând din această vară, traseul „Legendă şi piatră – ruta monumentelor...

“Legendă și piatră”, cel mai nou traseu turistic avizat în Țara Hațegului
Clisura Dunării, printre destinațiile preferate pentru minivacanța de 1 Mai
Călătorii și alte hobby-uri sâmbătă, 25 aprilie 2026, 19:55

Clisura Dunării, printre destinațiile preferate pentru minivacanța de 1 Mai

Clisura Dunării se numără și în acest an printre cele mai căutate destinații turistice pentru minivacanța de 1 Mai, atrăgând vizitatori din...

Clisura Dunării, printre destinațiile preferate pentru minivacanța de 1 Mai
Călătorii și alte hobby-uri joi, 16 aprilie 2026, 06:04

Drum prin poveste: prima potecă tematică din Țara Hațegului, inspirată de Jules Verne

Prima potecă tematică din România, ilustrată cu benzi desenate inspirate de romanul „Castelul din Carpaţi”, de Jules Verne, a fost deschisă...

Drum prin poveste: prima potecă tematică din Țara Hațegului, inspirată de Jules Verne
Călătorii și alte hobby-uri marți, 14 aprilie 2026, 09:59

Moneasa, finalistă la „Destinația Anului 2026”. Perla Apusenilor își caută votul publicului

Singura stațiune de interes național din județul Arad, Moneasa, se numără printre finalistele din campania Destinația Anului 2026 la categoria...

Moneasa, finalistă la „Destinația Anului 2026”. Perla Apusenilor își caută votul publicului
Călătorii și alte hobby-uri marți, 14 aprilie 2026, 07:24

Vacanță în Țara Hațegului: de la Cetatea Mălăiești, la drumeții și gastronomie locală

Comuna Sălașu de Sus din județul Hunedoara poate reprezenta una dintre soluțiile bune pentru petrecerea zilelor libere în natură. Aerul curat,...

Vacanță în Țara Hațegului: de la Cetatea Mălăiești, la drumeții și gastronomie locală
Călătorii și alte hobby-uri miercuri, 8 aprilie 2026, 10:25

Castelul Corvinilor, Straja și cele mai spectaculoase atracții din județul Hunedoara concurează la „Destinația Anului 2026”

Etapa votului public din cadrul competiției „Destinația Anului 2026” este în plină desfășurare, iar județul Hunedoara își confirmă...

Castelul Corvinilor, Straja și cele mai spectaculoase atracții din județul Hunedoara concurează la „Destinația Anului 2026”