Urmele plantare din peștera Ciur – Izbuc, cele mai vechi din Europa

Deși urmele umane au fost descoperite în peștera din comuna bihoreană Roșia încă din anul 1965, iar inițial cercetătorii le-au atribuit unui bărbat, unei femei şi unui copil care ar fi trăit în urmă cu 10.000 – 15.000 de ani, acum, cercetătorii americani susțin că urmele umane au o vechime de circa 36.500 de ani.

American Journal of Physical Anthropology a publicat, pe 7 iulie, un articol documentat, potrivit căruia datarea cu carbon realizată recent asupra a două oase de urşi de peşteră, găsite la mică distanță sub urmele de pasi, indică faptul că oameni preistorici au lăsat aceste amprente, în urmă cu 36.500 de ani.

Inițial, în 1965, în peștera Ciur – Izbuc s-au descoperit 400 de urme plantare ale omului preistoric însă în timp, multe au fost distruse de turiști și exploratori. Cercetătorii americani au analizat 51 de urme care au mai rămas intacte și, potrivit articolului din renumitul Jurnal American de Antropologie, acestea au fost făcute de 6 – 7 persoane inclusiv un copil. Aceștia ar fi pătruns în peşteră după ce podeaua acesteia a fost acoperită cu noroi nisipos, în urma unei inundații.

În Europa, cele mai vechi urma plantare ale Homo Sapiens descoperite au cel mult  33.000 de ani. În Tanzania însă, au fost descoperiți pași ce se presupune că ar avea o vechime de 120.000 de ani.

În acest moment, peștera Ciur – Izbuc nu are protecție arheologică, iar intrarea în peșteră este asigurată de un grilaj menit să protejeze speciile de lilieci. În lumina noilor informații însă, autoritățile în domeniu discută despre o reclasificare a peșterii.

Sursa foto: batlife.ro

Articole asemănătoare

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

46 de minute ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

50 de minute ago

Controale la transportatorii transfrontalieri pe autostrada Timișoara-Arad

Angajatorii care desfășoară activități de transport rutier în spatiul Comunității Europene și lucrătorii transfontalieri, au…

55 de minute ago

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

5 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

15 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

17 ore ago