Ascultă Radio România Timișoara Live • 

“25 de ore de teatru non-stop”, pentru prima dată la Timișoara

Festivalul „25 de ore de teatru non-stop” ajunge pentru prima dată la Timișoara. Organizat de Asociația Bis din Sibiu, „maratonul” de teatru independent aduce 21 de evenimente în 10 spații mai mult sau mai puțin convenționale. Implicați sunt aproximativ 100 de actori și artiști din toată țara, tineri și de la teatre consacrate, spune regizorul Bogdan Sărătean, membru fondator Bis.
“Nu este vorba doar despre vârste diferite, cât despre moduri de exprimare diferite, despre spectacole independente care au o estetică aparte, nu au pretențiile spectacolelor din teatrele de stat și mă refer aici la decoruri, logistică etc, pentru că ne-ar fi fost imposibil să facem asta. Compensăm prin calitatea, autenticitatea și sinceritatea mesajului. Nu poți, cred că să fii actor independent singur, dar poți să fii într-o companie independentă, care are o estetică, care are un crez, unde artiști din interior au cu toții un crez comun. Și atunci poți să supraviețuiești”, spune Bogdan Sărătean.
Festivalul se deschide în 30 septembrie, de la ora 19, cu comedia „Extraconjugal” a Teatrului de Artă din București, în sala de concerte a Liceului Ion Vidu. Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro. Pentru unele evenimente, dedicate elevilor, intrarea este gratuită. Finanțarea festivalului este asigurată de Centrul de Cultură și Artă Timiș și de Administrația Fondului Cultural Național.

“25 de ore de teatru non-stop”, pentru prima dată la Timișoara

Articol de Radio Timișoara, 27 septembrie 2023, 07:30

Ascultați reportajul realizat de Raluca Pantea.

 

SIMULTAN Festival revine la Timișoara. Patru zile de artă, tehnologie și experiment la MX
Cultură marți, 22 septembrie 2026, 15:59

SIMULTAN Festival revine la Timișoara. Patru zile de artă, tehnologie și experiment la MX

Ediția din acest an, intitulată „Against Resolution: Unfinished Thinking, Undisciplined Art”, propune o explorare a proceselor artistice...

SIMULTAN Festival revine la Timișoara. Patru zile de artă, tehnologie și experiment la MX
Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol nou al stagiunii
Cultură marți, 22 septembrie 2026, 15:25

Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol nou al stagiunii

Spectacolul îl are în rolul principal pe actorul Sorin Leoveanu, care interpretează personajul Edmond, un bărbat care ajunge să descopere lumea...

Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol nou al stagiunii
Operă românească, creată special pentru Timișoara
Cultură luni, 21 septembrie 2026, 20:51

Operă românească, creată special pentru Timișoara

Opera Națională Română din Timișoara își propune să susțină creația muzicală contemporană românească prin realizarea unei opere scrise...

Operă românească, creată special pentru Timișoara
„Adevăruri în mișcare”: radioul comunitar prinde viață într-un tramvai din Timișoara
Cultură luni, 21 septembrie 2026, 20:08

„Adevăruri în mișcare”: radioul comunitar prinde viață într-un tramvai din Timișoara

Publicul este invitat, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00, să descopere un proiect de radio comunitar temporar, realizat în...

„Adevăruri în mișcare”: radioul comunitar prinde viață într-un tramvai din Timișoara
Cultură duminică, 20 septembrie 2026, 17:08

Teatrul Național din Timișoara pregătește un program dedicat tinerilor

Teatrul Național din Timișoara pregătește un program pentru atragerea tinerilor și consultări directe cu elevii și studenții. Proiectul,...

Teatrul Național din Timișoara pregătește un program dedicat tinerilor
Cultură duminică, 20 septembrie 2026, 16:21

Concert inedit pe Bega, la Timișoara

Bega s-a transformat, aseară, într-o adevărată scenă muzicală, la Timișoara. Filarmonica Banatul și trupa Blazzaj au urcat pe o scenă...

Concert inedit pe Bega, la Timișoara
Cultură vineri, 18 septembrie 2026, 13:48

TIFF a început la Timișoara. Filme premiate, avanpremiere și un cineconcert cu „Trenul fantomă”

Cea de-a treia ediție a festivalului TIFF de la Timișoara a fost deschisă la Cinema Timiș, cu avanpremiera filmului „3 zile în septembrie”,...

TIFF a început la Timișoara. Filme premiate, avanpremiere și un cineconcert cu „Trenul fantomă”
Cultură joi, 17 septembrie 2026, 19:52

LitVest 2026 aduce literatura lumii în piețele, școlile și cluburile din Timișoara

Poeți din patru continente, lecturi în spații publice, evenimente dedicate inteligenței artificiale și concerte cu inserții literare se...

LitVest 2026 aduce literatura lumii în piețele, școlile și cluburile din Timișoara