Categorii: Cultură

Aglomerație și liste de așteptare pentru ultimele bilete rămase la spectacolul cu John Malkovich de la Timișoara

Peste o sută de persoane s-au înghesuit, astăzi după-amiază, să cumpere bilete la spectacolul The Infernal Comedy/ Comedie Infernală pe care îl va susține actorul american John Malkovich la Teatrul Național din Timișoara pe 20 și 21 iulie.
Inițial, biletele s-au pus în vânzare vineri seara, exclusiv online, însă după doar câteva minte, pagina TNT și cea a eventim au cedat, cin cauza avalanșsei de solicitări. Sâmbătă după-amiază, teatrul timișorean a anunțat că biletele rămase se pot lua doar de la agenție. A fost haos, iar oamenii s-au organizat pe o listă de așteptare, în funcție de ordinea în care au sosit.
“A luat o atitudine una dintre persoanele din față cum să se organizeze o listă și să ne trecem într-o ordine Avem maxim patru bilete voie să luăm de persoană și o să ne organizăm cumva când se deschide casa de bilete. Cred că sunt 100 pe listă”, spunea una dintre persoanele de la coadă.
“Am venit la ora 3:00 și am aflat că e o listă. S-a făcut anunțul că e doar online, online nu a funcționat site-ul, iar în momentul în care și-a dat drumul online. Când a funcționat, n-a mai fost niciun loc. Până la ora 23:00 am dat refresh la site, au venit oamenii, se pare că mai de dimineață, probabil ca la lapte de acum 30 de ani, acum aflat că există o listă pe care trebuia să te înscrii”, spunea un timișorean.
“Dezastruos. Nu s-a putut face niciun fel de cumpărare online. Acum așteptăm pe o listă la care să sperăm că nu ne omorâm unii pe alții aici și ce să mai zicem. Pentru acest actor prețurile sunt OK”, spunea o timișoreancă.

Directorul adjunct al Teatrului Național Timișoara, Ion Rizea, a declarat că e vorba de 200 de bilete, pentru cele două zile de spectacol, și că instituția nu are nicio implicare în organizarea acestei liste de așteptare.
“Sunt 200 de bilete pentru cele două zile, care au rămas nevândute de pe online. Lista asta, am anunțat și acolo, lista nu este făcută de Teatrul Național. Am înțeles că oamenii care au venit de dimineață, au fost unele persoane care au venit de dimineață, au făcut o listă. Eu am zis că nu este lista Teatrului Național, nu o gestionăm și nu n-avem treabă cu această listă. Noi n-am vrut să facem harababură Noi când am hotărât să le punem în vânzare pe online, a fost ca să nu fie discuții legate de faptul că se vor da pe liste prioritare ș.a.m.d. pentru că am auzit tot felul de lucruri de genul acesta”, a spus Ion Rizea.

Actorul John Malkovich va susține două spectacole, la Timișoara, în 20 și 21 iulie, de la ora 19. La Teatrul Național Timișoara.

 

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

2 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

2 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

3 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

8 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

9 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

9 ore ago