Categorii: Cultură

‘Carmen’ a deschis Festivalul ‘Opera Nights’

Festivalul de operă în aer liber a început pe scena amplasată la poalele Cetății Deva, aproape 1.000 de spectatori fiind prezenți marți seară în spațiul esplanadei Lapidarium de la Palatul Magna Curia pentru a urmări spectacolul cu opera ‘Carmen’ de Bizet.

Castelul Corvinilor din Hunedoara a devenit miercuri decorul festivalului ‘Opera Nights’, când la întâlnirea cu publicului a venit ‘Tosca’ de Puccini.

Deva și Hunedoara vor fi capitale culturale ale României pentru că ‘Opera Nights’ este cel mai mare festival de operă în aer liber care se desfășoară acum în țară, declară directorul Festivalului „Opera Nights”, Alexandru Gruian.

Marți seară, publicul a putut să le urmărească pe scenă pe soprana Leonida Văduva și mezzosoprana Hermine May, alături de tenorul Răzvan Săraru și baritonul Atsushi Tekemura, într-o montare a operei ‘Carmen’ de Bizet. Sub bagheta dirijorului Radu Ciorei, au evoluat orchestra și corul Teatrului de Operă din Constanța, toți artiștii fiind ovaționați minute în șir la finalul spectacolului.

Soprana Daniela Vlădescu, directorul artistic al festivalului și al teatrului constănțean, declara că experiența de la festivalul hunedorean este una deosebită.

Este o experiență minunată pe care am trăit-o aici. Este al patrulea an în care Teatrul Național de Operă și Balet ‘Oleg Danovski’ din Constanța este prezent aici în toată splendoarea, măiestria și puterea lui. Toată dragostea noastră va fi îndreptată spre scenele de la Deva și Hunedoara. Muzica și spectacolul, arta și cultura ne îmbogățesc și ne ajută să fim mai buni și mai frumoși pentru că avem nevoie să fim mai buni și mai frumoși.

Iubitorii de balet pot urmări joi spectacolul „Don Quijote”, de Minkus, la Deva, o zi mai târziu fiind programat „Balul Operei”, în Sala Dietei de la Castelul Corvinilor. Șirul spectacolelor de la castel va continua, pe 19 iulie, cu „Turandot” de Puccini, festivalul urmând să se încheie pe 20 iulie, la Deva, cu opereta „Văduva veselă” de Lehar.

Carmen deschide Festivalul Opera Nights
Carmen deschide Festivalul Opera Nights

 

Sursa foto: Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

8 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

8 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

9 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

10 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

10 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

10 ore ago