Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Claudia Ieremia, despre filmul recompensat cu Ursul de Aur: Am muncit cu drag toți; chiar dacă e un film făcut în pandemie, a contat povestea

Lungmetrajul ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, a primit Ursul de Aur pentru ai bun film în cadrul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul este o coproducţie România- Luxemburg-Croaţia-Cehia.

Claudia Ieremia, despre filmul recompensat cu Ursul de Aur: Am muncit cu drag toți; chiar dacă e un film făcut în pandemie, a contat povestea
Foto: Foto: Facebook-Babardeală cu bucluc sau porno balamuc / Bad Luck Banging or Loony Porn

Articol de Radio Timișoara, 6 martie 2021, 08:30

Lungmetrajul ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, a primit Ursul de Aur pentru ai bun film în cadrul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul este o coproducţie România- Luxemburg-Croaţia-Cehia.

Din distribuţia peliculei fac parte, printre alţii, actorii: Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu.

Actrița Teatrului Național din Timișoara, Claudia Ieremia, a primit vestea acasă deoarece, din cauza pandemiei, ceremonia din acest an s-a desfășurat online.

“Sunt foarte bucuroasă, țin să felicit toată echipa filmului, pe Radu Jude, Ada Solomon. E o bucurie mare pentru că am muncit cu drag toți și chiar dacă e un film făcut în vremea pandemiei, a contat povestea, ce a avut Radu de spus și cum a spus în acest film. În iunie ar fi un eveniment în aer liber, dar nu se știe, pentru că toate lucrurile acestea sunt sub semnul întrebării pentru că pandemia nu s-a sfârșit și suntem legați cumva de evenimentele care se întâmplă. Degeaba ne facem noi planuri dacă situația ni le schimbă”, spune Claudia Ieremia.

Subintitulat ‘Schiţă pentru un film popular’, ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” a fost proiectat în premiera mondială în cadrul Berlinalei şi analizează raporturile dintre individ şi societate având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat le provoacă în viaţa acesteia.

“Eu joc rolul directoarei școlii. Are loc o ședință cu părinții și cumva patronez această ședință în care se discută dacă profesoara e de dat afară sau nu și lucrurile o iau razna de aici și se duc într-o zonă care frizează absurdul. Am filmat vreo opt-nouă zile în luna august, cu măști, cu toate măsurile de protecție care erau necesare ca să nu ne îmbolnăvim. Radu Jude a inclus în scenariu povestea cu pandemia și cumva a legitimat faptul că noi purtam măști”, povestește Claudia Ieremia.

Ascultați reportajul realizat de Ștefan Both:

Etichete:
SIMULTAN Festival revine la Timișoara. Patru zile de artă, tehnologie și experiment la MX
Cultură marți, 22 septembrie 2026, 15:59

SIMULTAN Festival revine la Timișoara. Patru zile de artă, tehnologie și experiment la MX

Ediția din acest an, intitulată „Against Resolution: Unfinished Thinking, Undisciplined Art”, propune o explorare a proceselor artistice...

SIMULTAN Festival revine la Timișoara. Patru zile de artă, tehnologie și experiment la MX
Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol nou al stagiunii
Cultură marți, 22 septembrie 2026, 15:25

Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol nou al stagiunii

Spectacolul îl are în rolul principal pe actorul Sorin Leoveanu, care interpretează personajul Edmond, un bărbat care ajunge să descopere lumea...

Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol nou al stagiunii
Operă românească, creată special pentru Timișoara
Cultură luni, 21 septembrie 2026, 20:51

Operă românească, creată special pentru Timișoara

Opera Națională Română din Timișoara își propune să susțină creația muzicală contemporană românească prin realizarea unei opere scrise...

Operă românească, creată special pentru Timișoara
„Adevăruri în mișcare”: radioul comunitar prinde viață într-un tramvai din Timișoara
Cultură luni, 21 septembrie 2026, 20:08

„Adevăruri în mișcare”: radioul comunitar prinde viață într-un tramvai din Timișoara

Publicul este invitat, sâmbătă, 26 septembrie, între orele 14:00 și 18:00, să descopere un proiect de radio comunitar temporar, realizat în...

„Adevăruri în mișcare”: radioul comunitar prinde viață într-un tramvai din Timișoara
Cultură duminică, 20 septembrie 2026, 17:08

Teatrul Național din Timișoara pregătește un program dedicat tinerilor

Teatrul Național din Timișoara pregătește un program pentru atragerea tinerilor și consultări directe cu elevii și studenții. Proiectul,...

Teatrul Național din Timișoara pregătește un program dedicat tinerilor
Cultură duminică, 20 septembrie 2026, 16:21

Concert inedit pe Bega, la Timișoara

Bega s-a transformat, aseară, într-o adevărată scenă muzicală, la Timișoara. Filarmonica Banatul și trupa Blazzaj au urcat pe o scenă...

Concert inedit pe Bega, la Timișoara
Cultură vineri, 18 septembrie 2026, 13:48

TIFF a început la Timișoara. Filme premiate, avanpremiere și un cineconcert cu „Trenul fantomă”

Cea de-a treia ediție a festivalului TIFF de la Timișoara a fost deschisă la Cinema Timiș, cu avanpremiera filmului „3 zile în septembrie”,...

TIFF a început la Timișoara. Filme premiate, avanpremiere și un cineconcert cu „Trenul fantomă”
Cultură joi, 17 septembrie 2026, 19:52

LitVest 2026 aduce literatura lumii în piețele, școlile și cluburile din Timișoara

Poeți din patru continente, lecturi în spații publice, evenimente dedicate inteligenței artificiale și concerte cu inserții literare se...

LitVest 2026 aduce literatura lumii în piețele, școlile și cluburile din Timișoara