Categorii: Cultură

Concurs internațional online de canto și pian, la prima ediție

Tinerii muzicieni vor avea ocazia să își demonstreze talentul în cadrul unui nou concurs canto și pian, de data aceasta desfășurat online.

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Muzică și Teatru, organizează prima ediție a Concursului internațional online de canto și pian “Emil Rotundu”.

Competiția are loc în perioada 3 – 5 iulie și îşi propune descoperirea tinerelor talente din domeniul muzical şi promovarea interpreţilor profesionişti. Concursul este structurat pe două secţiuni, dedicate grupelor de vârstă: canto (14 – 19 ani, 20 – 27 ani, 28 – 37 ani) şi pian (12 – 13 ani, 14 – 15 ani, 16 – 17 ani, 18 – 37 ani).

Se vor acorda: Marele Premiu, Premiul I, Premiul al II –lea, Premiul al III –lea, Menţiuni, Premii Speciale şi Diplome de participare, în format digital.

PREMIUL PUBLICULUI va fi conferit concurentului cu cele mai multe aprecieri online ale înregistrării video cu care participă la concurs.

Laureaţii concursului vor fi invitaţi într-un concert special pe scena Filarmonicii de Stat din Arad, după reluarea activităţii acestei instituţii.

Informaţii despre înscriere şi despre condiţiile de participare pot fi obținute la următoatele adrese: secretariat.emilrotundu@e-uvt.ro; http://emilrotundu.uvt.ro sau fb.me/emilrotunducontest.

Detalii în dialogul realizat de Simona Stoiţa cu Conf. Univ. Dr. Dana Sorina Chifu, director al Concursului internațional online de canto și pian “Emil Rotundu”.

 

JURIU SECŢIUNEA PIAN (Categoria de vârstă 18 – 37 ani):

▪ PROF. UNIV. DR. CONSTANTIN SANDU ( „Institutul de Cercetare i2ADS”, Şcoala Superioară de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto, Portugalia) – PREŞEDINTE

▪ CONF. UNIV. DR. SORIN DOGARIU (Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest din Timişoara)

▪ PROF. PIER FRANCESCO FLORENZA (Conservatorul ”G. Verdi” Como – Italia)

▪ PAVEL IONESCU (Manager General, Filarmonica ”Mihail Jora” din Bacău)

▪ CONF. UNIV. DR. REMUS MANOLEANU (Pianist, România)

▪ VLAD MATEESCU (Director General, Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploieşti)

▪ DORU ORBAN (Manager General, Filarmonica de Stat din Arad)

▪ DR. MIHAELA SILIVA ROŞCA (Dirijor, Opera Naţională Română din Timişoara)

▪ DAN SIMION (Director Artistic, Filarmonica ”Banatul” din Timişoara)

▪ PROF. UNIV. JAN WIERZBA (Dirijor al orchestrei „Clássica do centro”; profesor la Şcoala Superioară de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto, Portugalia)

▪ LECT. UNIV. DR. GABRIEL ZAMFIR (Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Arte; Manager General, Filarmonica ”Oltenia” din Craiova)

JURIU SECŢIUNEA CANTO (Categoriile de vârstă 20 – 27 ani, 28 – 37 ani):

▪ PROF. UNIV. DR. IONEL PANTEA (Luxembourg) – PREŞEDINTE

▪ CONF. UNIV. DR. DANA CHIFU (Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest din Timişoara)

▪ DAVIDE DELLISANTI (Director artistic al Tof – Taranto Opera Festival şi al Taormina Opera Stars, Italia)

▪ LECT. UNIV. DR. FLORIN ESTEFAN (Manager General, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca)

▪ PROF. MARIA PAOLA DE LUCA (Director Artistic al Concursului Internaţional de Canto ”Umberto Giordano”; Conservatorul Martucci din Salerno, Italia)

▪ PROF. UNIV. DR. BIANCA MANOLEANU (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti)

▪ PROF. UNIV. DR. HABIL. MARIUS MANYOV (Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest din Timişoara)

▪ PROF. UNIV. DR. ELENA MOLDOVAN (Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca)

▪ PROF. UNIV. DR. TEODOR NIŢĂ (Decan Facultatea de Arte Galaţi, Manager General, Teatrul Naţional de Operăşi Operetă ”Nae Leonard” din Galaţi)

▪ PROF. UNIV. DR. ANTONIO SALGADO (Şcoala Superioară de Muzică şi Artele Spectacolului din Porto, Portugalia)

▪ THEODORA VARGA (Soprană, solistă a Operei din Regensburg, Germania)

▪ CONF. UNIV. DR. ANTONIU ZAMFIR (Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Departamentul de Arte, Manager General, Opera Naţională Română din Craiova)

JURIU SECŢIUNEA CANTO (Categoria de vârstă 14-19 ani) şi SECŢIUNEA PIAN (Categoriile de vârstă 12-17 ani):

▪ LECT. UNIV. DR. ROXANA ARDELEANU (Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest din Timişoara)

▪ PROF. OLIMPIA BĂLĂŞESCU ( Liceul de Artă ”C. Brăiloiu” din Târgu-Jiu)

▪ LECT. UNIV. DR. SILVIANA CÎRDU (Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest din Timişoara)

▪ PROF. ANA BADEA – CORLAN ( Liceul de Artă ”I. St. Paulian” din Drobeta-Turnu Severin)

▪ PROF. MAJA ÐOKIĆ (Şcoala de Muzică ”Dr. V. Vučković” din Belgrad, Serbia)

▪ PROF. DULCICA CLAUDIA FLOREA (Colegiul Naţional de Artă ”Sabin Drăgoi” din Arad)

▪ PROF. IONELA PALI (Liceul de Arte din Oradea)

▪ PROF. ANA ALEKSIĆ SAJRER (Şcoala de Muzică ”J. Marinković” din Zrenjanin, Serbia)

▪ PROF. DR. DIANA TITE (Liceul de Artă ”Ion Vidu” din Timişoara)

▪ PROF. DR. DANIEL ZAH (Liceul de Artă ”Ion Vidu” din Timişoara)

ECHIPA DE ORGANIZARE A CONCURSULUI:

PROF. UNIV. DR. VIOLETA ZONTE (Decan, Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest din Timişoara) – PREŞEDINTE ONORIFIC AL CONCURSULUI

CONF. UNIV. DR. DANA SORINA CHIFU (Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest din Timişoara) – DIRECTORUL CONCURSULUI

LECT. UNIV. DR. ION ALEXANDRU ARDEREANU (Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest din Timişoara) – DIRECTORUL ARTISTIC AL CONCURSULUI

Student DORINA LAZA (Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest din Timişoara) – SECRETARUL CONCURSULUI

ECHIPA DEPARTAMENTULUI DE IT&C a Universităţii de Vest din Timişoara

ECHIPA SERVICIULUI DE DIGITALIZARE a Universităţii de Vest din Timişoara

Parteneri: Liceul de Artă ”Ion Vidu”, Timişoara; Liceul de Artă ”Constantin Brăiloiu”, Târgu-Jiu; Liceul de Artă ”I. Şt. Paulian”, Drobeta-Turnu Severin

Partener media: Radio România Timişoara

Articole asemănătoare

Fără apă caldă pe mai multe străzi din Timișoara

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 10.00 și 13.00, la centralele termice…

3 ore ago

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

12 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

13 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

14 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

15 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

15 ore ago