Categorii: Cultură

Concursul “Citeşti şi câştigi” a devenit marcă înregistrată a Bibliotecii Judeţene Hunedoara

Sursa foto: Biblioteca Judeteana „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva

“Citeşti şi câştigi”, cel mai îndrăgit concurs de cultură generală din judeţul Hunedoara a ajuns la ediţia a zecea. Începând din acest an, concursul este marcă înregistrată a Bibliotecii Judeţene Hunedoara la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, pe o perioadă de zece ani.

Început în anul 2014 ca un concurs de cultură generală desfășurat între colegii și licee, competiția “Citeşti şi câştigi” a devenit din ce în ce mai populară și mai îndrăgită.

Zilele trecute, la Deva s-a desfășurat tragerea la sorți pentru o nouă ediție a concursului. Participanții au la dispoziție o perioadă de pregătire care durează până în luna ianuarie, după care cea de-a zecea ediție a concursului poate începe cu partea de calificări și va continua pe un sistem eliminatoriu, până la marea finală.

“Biblioteca Județeană Ovid Densușianu Hunedoara-Deva a inițiat proiectul ‘Citești și câștigi’ cu scopul mărturisit de a atrage un număr cât mai mare de elevi către citit, către lectură. Am pornit de la premisa, cu valoare de adevăr incontestabil, că cine citește devine tot mai câștigat, tot mai bogat din punct de vedere spiritual, iar rezultatele obținute an de an de către echipele participante, de către elevi au dovedit din plin că nu ne-am înșelat și concursul a devenit un imbold pentru toți cei care au participat”, spune managerul Bibliotecii Județene Hunedoara Deva, Sebastian Bara.

Concursul citești și câștigi a început cu opt echipe și apoi s-a dezvoltat pe parcurs, mai ales că este singurul din județ care pune cunoștințele elevilor de liceu în valoare. Astfel, concursul a atras un număr tot mai mare de participanți, iar premiile sunt extrem de consistente și răspund interesului tinerilor.

“Pornim astăzi într-o nouă călătorie în lumea cunoașterii. Pornim astăzi într-o nouă călătorie în pagini de științe, generalități, artă, sport, literatură, istorie, geografie, în care cu siguranță elevii se vor dovedi niște exploratori temerari. La finalul acestei călătorii așteaptă primii consistente. Pentru locul întâi, opt bărci pneumatice cu motor sprint, pentru locul al doilea, opt bărci neumatice cu motor clasic, pentru locul al treilea, opt plăci de surf”, mai spune Sebastian Bara.

Concursul “Citeşti şi câştigi” beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Hunedoara.

Articole asemănătoare

Radu și Ilie Vincu – simboluri ale artei instrumentale tradiționale / VIDEO-LIVE

Violoniștii Radu şi Ilie Vincu şi-au făurit de-a lungul anilor un loc binemeritat printre instrumentiștii…

35 de minute ago

Anca Todoni, două victorii în calificări

Anca Todoni a acces pe tabloul principal al turneul challenger de tenis de la Madrid.…

6 ore ago

Povestea Antoniei, eleva din Timișoara care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științele Pământului

Antonia Ioana Balcu este unul din cei patru liceeni români care se vor întrece cu…

7 ore ago

Sute de slujbe disponibile la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, marți, Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va…

7 ore ago

Se oprește apa caldă în mai multe zone ale Timișoarei

Consumatorii care locuiesc în zona de nord a Timișoarei vor rămâne fără apă caldă din…

8 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

9 ore ago