Categorii: Cultură

Corul comunitar, prima dată pe scena Timișoarei Capitală Culturală Europeană

Corul comunitar, format din timișoreni iubitori de muzică, va urca pentru prima dată pe scenă în data de 4 august 2023. Evenimentul face parte din seria de concerte organizate de Ziua Timișoarei.

Membrii Corului comunitar au fost îndrumați de muzicienii de la Filarmonica Banatul, iar săptămâna viitoare vor urca pe scena Capitalei Europene a Culturii. Membrii Corului comunitar vor interpeta Imnul Europei, un fragment din Oda Bucuriei de Ludwig van Beethoven, alături de Orchestra Simfonică și Corul Ion Românu al Filarmonicii Banatul.

Spectacolul va avea loc în data de 4 aufust, de la ora 21.00, în Parcul Rozelor din Timișoara.
Dirijor al concertului și coordonator al proiectului este Gabriel Bebeșelea.

Corul comunitar este unul dintre conceptele artistice de bază ale anului 2023 și vizează implicarea timișorenilor în programul Capitală Europeană a Culturii.

 

Articole asemănătoare

E oficial! Marius Coman, la Sepsi

Marius Coman a semnat un contract pe trei sezoane cu Sepsi. Jucătorul, în vârstă de…

36 de minute ago

Orchestra simfonică a Liceului de Artă „Ion Vidu”, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Filarmonica „Banatul” Timișoara invită publicul la concertul simfonic susținut de Orchestra simfonică a Liceului de…

3 ore ago

Juridic | Permisul de conducere categoria B e valabil şi pentru motociclete, cu anumite condiţii

Avocatul Florentina Folea răspunde unui ascultător din Timișoara care ne-a transmis următoarea întrebare : « Am…

4 ore ago

AUDIO / CSM Oradea, sigură de barajul spre Liga Zimbrilor

Formația antrenată de către Cosmin Liberț și Dan Pițigoi a revenit spectaculos după ce a…

6 ore ago

Cine joacă mâine la sala ”Constantin Jude”?

Finala Ligii I de fotbal în sală se mută la Timișoara. Astăzi, de la ora…

7 ore ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din nordul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe, între orele 8.00 și 18.00, furnizarea apei calde la punctele termice…

10 ore ago