Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” aduce spectacolul extraordinar „Săptămâna Patimilor”, la Timişoara

În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prezintă Turneul naţional de Paşte „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu şi Cezar Verlan. Spectacolele vor avea loc la Arad, Timişoara, Alba Iulia şi Cluj-Napoca.

Regia și scenariul spectacolului sunt semnate de Emil Pantelimon, conducerea muzicală aparține Annei Ungureanu, scenografia lui Vladimir Turturică, iar designul de lumini este creat de Alin Popa.

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Cezar Mihail Verlan, prezintă joi, 14 aprilie, ora 19, spectacolul extraordinar „Săptămâna Patimilor”, pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara. Invitaţi: actorii Corneliu Ulici şi Pavel Ulici. Alături de Corul „Madrigal – Marin Constantin”, pe scena Naţionalului, se vor afla patru coruri de copii din Timişoara, înscrise în Programul „Cantus Mundi”: Corul pe voci egale de la Liceul de Artă „Ion Vidu” şi Corul „Cantanti” al Asociaţiei Culturale „Kratima” (formaţii conduse de prof. dr. Maria Gyuris), Corul mixt al claselor de teologie ortodoxă de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” (dirijor prof. Florin-Nicolae Şincari) şi Corul de copii al Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul” (dirijor prof. Adina Botezatu).

„Programul concertelor cuprinde lucrări corale de sensibilitate profundă, prin rugăciune, povestire, meditaţie, introspecţie, toate acestea redate printr-o diversitate stilistică şi interpretativă. Spectacolul „Săptămâna Patimilor, prin toate elementele sale, îi va conduce pe toţi participanţii, fie ei artiştii de pe scenă sau publicul, către adâncul sufletului, către frumos, către iubire. Maestrul Marin Constantin a urmărit mereu aceleaşi trăiri, prin interpretările sale, cu dorinţa de a aduce tuturor speranţă şi lumină. Noi continuăm astăzi acest drum prin filtrul nostru artistic, respectând elementele de bază în ceea ce priveşte sunetul, costumele, alegerea repertoriului, exigenţa pregătirii artistice. Este o onoare şi, deopotrivă, o responsabilitate deosebită să mă aflu în ipostaza de a conduce colectivul artistic al Madrigalului. Am numai gânduri de recunoştinţă şi iubire în amintirea Maestrului Marin Constantin. Doresc din tot sufletul ca aceste concerte să ofere din plin satisfacţie artistică şi trăiri dintre cele mai frumoase. Muzica este hrană spirituală. Tematica acestui turneu poate aduce beneficii spirituale extraordinare. Doresc tuturor ascultătorilor lumină în suflete, speranţă de mai bine şi iubire profundă!” transmite Anna Ungureanu, dirijor principal al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Interviu: Anna Ungureanu, dirijor principal al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, în exclusivitate pentru Radio Timişoara.

 

„Turneul „Săptămâna Patimilor” vine la cererea publicului. Anul acesta am decis să facem Sărbătoarea Paştelui în ţară, la Arad, Timişoara, Alba Iulia şi Cluj-Napoca. Spectacolul „Săptămâna Patimilor” pune împreună atât „vocea” inconfundabilă, sunetul, „spiritul” Madrigalului, cât şi detalii care înfrumuseţează şi îmbogăţesc toată atmosfera. Avem scenografie special făcută pentru acest spectacol şi vă veţi bucura de un „colos” care se mută pe scena Timişoarei, avem actori care intervin, efecte speciale, lumini, practic este o trecere de la tradiţionalele concerte pe care Madrigalul le organiza, la adevărate spectacole în care sincretismul artelor aduce în faţa publicului un produs cultural de calitate în primul rând şi, apoi, care transmite o energie foarte puternică, mai ales că ne aflăm în ajunul Săptămânii Patimilor. Fiecare membru al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este total dedicat şi „visează” în aceeaşi direcţie cu mesajul spectacolului, iar echipa tehnică este senzaţională! Spectacolul „Săptămâna Patimilor” aduce un concept scenografic nou pentru România, semnat de Vladimir Turturică, un concept special de lumini, magic, semnat de Alin Popa, în regia subsemnatului. Să vă aşteptaţi că veţi fi în Cetatea Ierusalimului şi să vă imaginaţi că veţi trăi cu mare intensitate momentele ultimei săptămâni din viaţa Mântuitorului, graţie repertoriului ales de Anna Ungureanu şi Cezar Verlan, dirijorii corului, având la bază toată scenografia şi jocul actorilor – Pavel Ulici şi Corneliu Ulici, care vor aduce Sfânta Scriptură, textele biblice, într-o zonă arhaică, pentru a urmări firul epic al acestei săptămâni importante din viaţa omenirii. Programul Naţional „Cantus Mundi”, iniţiat de dirijorul Ion Marin, este un program vizionar care schimbă România din temelii şi îşi propune cu ajutorul cântului coral să educe, să formeze, să lege „punţile” între comunităţi. „Cantus Mundi”, condus în România de Leila Popovici, a adunat peste 1600 de coruri de copii şi este mijlocul prin care integrarea socială găseşte în cântul coral cel mai bun liant, cea mai bună soluţie. De când sunt la conducerea Corului „Madrigal – Marin Constantin”, nu a existat niciun concert care să nu-i aibă alături pe copiii din corurile „Cantus Mundi”. Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi corurile „Cantus Mundi” vor aduce pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, în faţa publicului, spiritul Sărbătorilor Pascale şi însemnătatea Săptămânii Mari. Emoţia va fi prezentă în aer timp de mai bine de şaptezeci de minute.” apreciază Emil Pantelimon, Manager al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Interviu: Emil Pantelimon, Manager al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, în exclusivitate pentru Radio Timişoara.

„Viziunea mea dirijorală porneşte în primul rând de la partitură, de la onestitatea cu care încerc să abordez fiecare partitură pe care o lucrez şi mă refer, aici, la intenţiile pe care compozitorul a vrut să le redea prin notele pe care le-a scris în această partitură. Desigur că intervine şi latura subiectivă a dirijorului, dar, în linii mari, trebuie să păstrăm cât mai mult rigoarea partiturii. În ceea ce priveşte interacţiunea cu ansamblul, cred, totodată, că avem rolul de a ajuta ansamblul. Să poţi ca dirijor să alegi anumite tempouri, să foloseşti anumite planuri dinamice. Toate aceste lucruri se întâmplă prin capacitatea noastră, a dirijorilor, de a înţelege „starea”, tonusul ansamblului din faţa noastră. Concertul „Săptămâna Patimilor” de la Timişoara reprezintă o mare bucurie, pentru că îl voi dirija, dar şi pentru faptul că îl voi dirija acasă. Timişoara este, în continuare, pentru mine şi pentru familia mea, acasă!” mărturiseşte dirijorul Cezar Mihail Verlan.

Interviu: Cezar Mihail Verlan, dirijor secund al Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, în exclusivitate pentru Radio Timişoara.

„Aşteptăm cu mare emoţie concertul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Pentru noi este o onoare de a putea fi pe scenă alături de această prestigioasă formaţie. Va fi o experienţă minunată pentru copiii din ambele coruri.” (prof. dr. Maria Gyuris, dirijor al Corului pe voci egale de la Liceul de Artă „Ion Vidu”, Timişoara şi al Corului „Cantanti” al Asociaţiei Culturale „Kratima”, Timişoara)

„De câţiva ani, Corul mixt al claselor de teologie ortodoxă de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara este înscris în Programul Naţional „Cantus Mundi”. În iulie 2019, membrii acestui cor au fost invitaţi la „Cantus Mundi Fest” – Bucureşti şi, alături de alte coruri de copii din ţară, au urcat pe scena amenajată din Parcul Herăstrău şi au cântat împreună cu artişti de renume ai României. Ne bucurăm că anul acesta am fost selectaţi să cântăm alături de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.” (prof. Florin-Nicolae Şincari, dirijor al Corului mixt al claselor de teologie ortodoxă de la Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva”, Timişoara)

 

„Prin Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” îi ducem pe copii pe o scenă reală. Este o oportunitate deosebită şi onorantă să urcăm pe scenă alături de acest cor prestigios. Dialogul, nivelul de cerinţe se vor subînţelege din priviri, din gesturi, din atitudine, din modul în care coriştii Madrigalului îi vor include pe copii. S-au străduit foarte mult. Sunt bucuroasă să văd efortul lor şi modul serios în care au privit această provocare.” (prof. Adina Botezatu, dirijor al Corului de copii al Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”, Timişoara)

 

 

Interviuri difuzate la Radio Timişoara, emisiunea „Cultura la doi paşi. Realizator: Simona Stoiţa.

Sursa foto: arhivă, prin amabilitatea Conducerii Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Articole asemănătoare

Todoni mai face o „victimă”; Bara se oprește în optimi

Todoni a învins-o, în această după amiază, pe japoneza Mao Hontama cu 6-3, 3-6, 6-3.…

47 de minute ago

Argint și bronz pentru floretistele timișorene

Cele două au fost adversare în semifinale, unde câștig de cauză a avut Rebeca Cândescu,…

2 ore ago

„Belshazzar’s Feast” de William Walton, primă audiție națională, la Filarmonica „Banatul”

Concertul vocal-simfonic din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, programat vineri, 17 mai 2024, la Sala…

3 ore ago

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

8 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

8 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

11 ore ago