Filmul “Un etaj mai jos”, în regia lui Radu Muntean, ajunge din 18 septembrie în cinematografele din România. După ce a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes, sâmbătă, 19 septembrie, filmul va avea două proiecţii speciale la Filarmonica Banatul– Sala Capitol, de la orele 17.30 şi 20:00. La eveniment vor participa regizorul Radu Muntean, actorul Iulian Postelnicu şi directorul de imagine Tudor Lucaciu.
Biletele costă 10 lei şi pot fi cumpărate de la casa de bilete nr. 2 a Filarmonicii Banatul de miercuri, 16 septembrie, ora 12:00.
Foto: http://www.ziarulmetropolis.ro/
Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…
Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…
Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…
Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…
Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…
Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…