De Ziua Europei, momente retrospective dintr-o dezbatere cu elevi timișeni

DEMNITATEA CULTURII EUROPENE a fost tema din dezbaterea Concursului „Lectura la doi pași”, la care au participat eleve de la unități de învățământ din Lugoj (Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu”, Liceul Teoretic „Iulia Haşdeu”) și Timișoara (Colegiul Naţional Bănăţean, Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş”, Colegiul Naţional „C.D.Loga”, Liceul Teologic Baptist, Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon”, Liceul cu Program Sportiv „Banatul”).

Evenimentul, organizat de Radio Timișoara, a avut loc la cea de-a noua ediție a Concursului „Lectura la doi pași”, care s-a desfășurat la Timișoara, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus – Radio România (3 mai 2012).

Elevele timișene au vorbit pe marginea unui text din cartea lui CONSTANTIN NOICA – Despre demnitatea Europei, fragment din Scrisoare către un intelectual din Occident (Editura Humanitas, Bucureşti, 2012, p. 9-10).

Dezbaterea a fost moderată de Lucian Pop.

Despre DEMNITATEA CULTURII EUROPENE vs. AROGANŢA SPIRITULUI EUROPEAN, despre MOŞTENIREA CULTURALĂ EUROPEANĂ vs. CONSTRUCŢIE/ DECONSTRUCŢIE EUROPEANĂ – THE BYE-BYE SOCIETY, despre apartenența culturii române la marea cultură europeană, într-o ediție specială a emisiunii „Cultura la doi pași”, pe AM și online, după știrile orei 19:00. (Înregistrare Radio Timișoara, retrospectivă păstrată în fonoteca studioului.)

Articole asemănătoare

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

28 de secunde ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

4 minute ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

50 de minute ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

2 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illes a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

3 ore ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

5 ore ago