Dirijorul Cristian Măcelaru devine DOCTOR HONORIS CAUSA ARTIS al Universităţii de Vest din Timişoara
Prestigiosul titlu DOCTOR HONORIS CAUSA ARTIS va fi acordat maestrului Cristian Măcelaru, ambasador cultural al României în plan internaţional, în prezent Director artistic şi dirijor al Orchestrei Naţionale a Franţei.
Articol de Dana Florea, 24 mai 2022, 08:03 / actualizat: 24 mai 2022, 9:08
Ceremonia care onorează întreaga comunitate academică a Universităţii de Vest din Timişoara va avea loc miercuri, 25 mai 2022, ora 10, în Aula Magna “Ioan Curea”.
Câştigător, în anul 2020, al Premiului Grammy la categoria „Cea mai bună interpretare instrumentală solo”, pentru albumul ce cuprinde lucrări de Wynton Marsalis, înregistrat alături de Orchestra Simfonică din Philadelphia, având-o ca solistă pe violonista Nicola Benedetti, Cristian Măcelaru este în prezent dirijorul principal al renumitei WDR Sinfonieorchester din Köln, director artistic şi dirijor al Orchestrei Naţionale a Franţei.
Născut la Timişoara, în anul 1980, Cristian Măcelaru a studiat vioara la Liceul de Muzică „Ion Vidu”. A continuat studiul viorii şi al dirijatulului în S.U.A., la Interlochen Arts Academy din Michigan, University of Miami din Florida, şi la Rice University din Houston.
Cariera de dirijor şi-a început-o alături de Orchestra din Philadelphia, ansamblu pe care l-a dirijat din anul 2010. A colaborat cu Orchestrele Simfonice din New York, San Francisco, Chicago, Cleveland, Houston, Baltimore, Los Angeles, Toronto, Seattle, Detroit, precum şi cu Bayerischen Rundfunk Symphonieorchester, Royal Concertgebouw Orchestra, Staatskapelle Dresden, Gewandhausorchester Leipzig, Deutsches Symphonieorchester Berlin, City of Birmingham Symphony Orchestra, Rotterdam Philharmonic Orchestra, Orchestre Philharmonique de Radio France, Hallé Orchestra, Vienna Radio Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, BBC Symphony, São Paulo Symphony Orchestra, Royal Scottish National Orchestra, City of Birmingham Orchestra, Hessischer Rundfunk Sinfonieorchester Frankfurt, Rotterdam Philharmonic, Orchestra Métropolitain din Montréal, Melbourne Symphony Orchestra, Romanian Chamber Orchestra sau Gothenburg Symphony Orchestra.
„Muzica este întotdeauna legată de emoţii, de sentimente profunde, reale. Am înţeles rolul artei în viaţa noastră, ca fiind limbajul prin care putem să ne apropiem unii de alţii, experimentând aceste sentimente şi aceste emoţii care ne învaţă şi ne sensibilizează pentru a fi oameni mai buni, mai profunzi, mai sentimentali. Este foarte important să avem acces la artă şi la o muzică de o calitate superlativă.
Dacă vin la Timişoara, dacă vin în România să colaborez, întotdeauna m-am pregătit şi mi-am dorit să vin exact aşa cum aş face dacă aş merge la Berlin. E foarte important să experimentăm şi să trăim arta în puritatea ei, şi în perfecţiunea pe care o merită. Cu această dorinţă am venit în România şi am simţit că artiştii români cu care am colaborat şi-au dorit acelaşi lucru.
De multe ori mi se spune, şi aud plângeri, că nu se pune destul accent pe această performanţă extraordinară. Toţi artiştii din România cu care vorbesc îşi doresc o performanţă mai mare. Îşi doresc o înţelegere şi o apreciere a artei mai mare. Mi-am dorit să pot să fiu parte dintr-o experienţă pozitivă prin care să încercăm să schimbăm acest lucru în România. De aceea am venit cu acest proiect, „Romanian Chamber Orchestra”, care sper să fie o picătură într-un ocean, dar fiecare picătură trebuie să fie acolo ca să fie oceanul…
Noi, ca muzicieni, ca artişti, suntem pur şi simplu „obsedaţi” de detalii. Muzica devine mai frumoasă atunci când fiecare detaliu este înţeles. Eu întotdeauna văd o partitură ca pe o „oglindă” care arată sufletul compozitorului. Ceea ce vreau eu să fac în repetiţii este să am grijă ca această „oglindă” să fie atât de limpede şi atât de clară încât sentimentul pe care compozitorul vrea să-l transmită să fie foarte clar. Dacă nu ne ocupăm de aceste detalii, „oglinda” e murdară şi nu se înţelege ce a vrut compozitorul să spună. Cu cât înţelegem noi, ca muzicieni pe scenă, detaliile fiecărei partituri, cu atât oamenii care ascultă, care înţeleg şi primesc acest „dar” din partea noastră, „darul artei”, vor avea o experienţă mai vie, mai adevărată.
Niciodată nu mi-am dorit să fiu un dirijor care ia toate deciziile pentru orchestra pe care o dirijează sau unul care să aibă responsabilitatea unei interpretări personale. Muzica nu trăieşte decât în momentul în care este o colaborare. Este o colaborare între muzicienii de pe scenă, între ceea ce gândim noi şi ceea ce vrea să spună compozitorul, între ceea ce prezentăm publicului şi ceea ce publicul acceptă.
Muzica este o conversaţie care trebuie să aibă două direcţii, de fiecare dată. Filosofia mea ca dirijor este să găsesc modul cel mai potrivit în care orchestra se simte cel mai bine, locul optim în care să poată cânta cel mai bine. Şi atunci, în acest punct, concertul, repetiţia, vor fi mult mai bune decât dacă ei ar încerca să cânte ceea ce vreau eu, dar fără să poată să înţeleagă ceea ce le cer. Pentru mine este foarte important ca ei să înţeleagă, să fie conştienţi de „esenţa” din spatele muzicii şi de motivul pentru care compozitorul „cere” un anumit lucru pe care eu, la rândul meu, îl cer. E nevoie de foarte multă conversaţie deschisă despre ceea ce este posibil, despre ceea ce nu este posibil, despre ceea ce este un lucru care nu se înţelege, poate, uitându-ne la partitură doar la suprafaţă. Rolul meu cel mai important ca dirijor este să pregătesc partitura pentru mine în aşa fel încât eu să o înţeleg atât de bine încât să pot să ajut muzicienii în „căutarea” lor de a înţelege partitura. Să fiu ca un ghid, ca o lumină, să le arăt exact care a fost intenţia compozitorului atunci când a scris această piesă pe care a vrut să o comunice publicului. În rolul meu de dirijor sunt şi ca o „mamă”, şi ca un profesor, şi ca un „cheerleader”, şi ca un critic, dar în fiecare secundă mi se schimbă rolul. Este foarte important să înţeleg psihologia muzicienilor care cântă în ansamblu, pentru a-i ajuta să îşi depăşească orice piedici pe care le au, tehnic sau din alt punct de vedere, şi să înţeleagă că suma fiecărui muzician din orchestră este mult mai importantă decât fiecare interpretare sau gând individual pe care îl am eu, personal.
E important să existe o apreciere de la cei care au „primit” şi o dorinţă a lor de a da „înapoi”. De aceea îi avem pe tinerii bursieri care cântă cu noi, învaţă împreună cu noi ce înseamnă să cânţi într-o orchestră. Mulţi, mulţi ani la rând, muzica nu a fost transmisă nici în scris, nici printr-un simplu masterclas sau o simplă oră de instrument, ci a fost transmisă prin „a cânta”. Muzica este o ucenicie. Aşa se învaţă. Este un element în plus pe care îl oferim acestor tineri. Le oferim şi posibilitatea să studieze la un masterclas cu cei care pot să-i înveţe, dar le dăm şi oportunitatea să cânte împreună cu noi. Eu am avut această şansă, ca student. A fost un lucru atât de frumos când am putut să fiu pe scenă împreună cu mari solişti care aveau experienţă, cu muzicieni care ani de zile cântaseră pe scenă! Atunci mi-am dat seama, de fapt, cum se aplică în practică tot ceea ce am învăţat teoretic.
Este important să ascultăm „vocile” compozitorilor contemporani. E la fel de fascinant să ascult ceea ce a vrut să spună Bach din perspectiva lui, Ceaikovski sau Bartók, dar şi un compozitor contemporan. Prin muzică se comunică un sentiment. Responsabilitatea noastră ca artişti este să ascultăm fiecare „voce” care vrea să îşi spună acest sentiment, să spună această emoţie. Tratând muzica contemporană în acest fel, să ştiţi că încă nu mi s-a întâmplat să găsesc o „voce” care nu ar trebui ascultată. Astfel, vreau să-i încurajez pe tinerii compozitori din România să continue să creeze. Numai prin a crea se poate perfecţiona stilul, se poate înţelege o „voce” unică, se poate învăţa modul în care o idee abstractă cu puncte şi linii se pune pe hârtie. Îi apreciez enorm pe compozitorii care ne dau din ei, din sufletul lor, ne dau ceva ce noi nu am putea să vedem fără ajutorul lor. Faptul că există compozitori în Secolul XXI, care trăiesc împreună cu noi, este un lucru extraordinar de care ar trebui să fim nu numai mândri, dar de care ar trebui să fim bucuroşi! Momentul în care un compozitor reuşeşte să termine o piesă trebuie să fie ca o sărbătoare!
Sperăm să putem transmite mesajul acesta de bucurie, de frumuseţe, de spiritualitate, pe care îl găsim în artă, în muzică.” spune maestrul Cristian Măcelaru (interviu din 2019, Radio Timişoara, difuzat în emisiunea „Cultura la doi paşi”, realizator Simona Stoiţa).
Gânduri despre muzică, interviu Radio Timişoara (2019), acordat de dirijorul Cristian Măcelaru:
(sursa foto/info: Asociaţia Tribul Artistic)
