Categorii: Cultură

Discuțiile despre eventuale concedieri la Filarmonica Arad au ajuns până la București

Presupusele concedieri ce ar urma să aibă loc în cadrul  Filarmonicii de Stat Arad au ajuns în atenția sindicatelor la nivel central.

Organizaţia naţională reprezentativă pentru sectorul Cultură şi Mass-Media, MediaSind, a anunțat că se solidarizează cu revendicările Sindicatului Artiştilor Interpreţi Arad, care protestează față de intenţia primarului Călin Bibarţ, de a concedia angajaţi din cadrul Filarmonicii.

Mai mult, sinidcaliștii amenință că vor sesiza organizaţiile naţionale și internaţionale despre ceea ce, numesc ei, abuzuri asupra membrilor organizaţiei din Filarmonica de Stat Arad.

În același document, MediaSind, consideră că artiştii arădeni nu pot fi consideraţi ca fiind vinovaţi de lipsa performanţei în ceea ce priveşte managementul cultural și îl acuză pe directorul instituției că are venituri lunare peste pragul de 10 mii de lei, în condiţii de ineficienţă managerială. Aceasta în condițiile în care ceilalți artişti încasează lunar salarii cuprinse între 3.000 și 4.000 de lei net.

 

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

4 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

4 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

5 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

6 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

6 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

6 ore ago