Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Documentar: Istoricul zilei de 1 Decembrie. 98 de ani de la Marea Unire

Documentar: Istoricul zilei de 1 Decembrie. 98 de ani de la Marea Unire

Articol de Radio Timișoara, 1 decembrie 2016, 11:27

Basarabia a fost prima provincie românească care s-a unit cu România. În fața amenințărilor Rusiei și Ucrainei, Basarabia și-a proclamat independența la 24 ianuarie/6 februarie 1918. Sfatul Țării, care cuprindea reprezentanți ai tuturor naționalităților, a adoptat, la 27 martie/9 aprilie 1918, cu majoritate de de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.

La 15/28 noiembrie 1918, a avut loc al doilea mare moment din procesul de reîntregire națională a statului român.  Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanții aleși ai românilor și ai naționalităților din Bucovina, a hotărât, în unanimitate ”unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României”.

În toamna anului 1918, în condițiile înfrângerii Puterilor Centrale și ale prăbușirii Austro-Ungariei, mișcarea națională a românilor din Transilvania s-a amplificat. În acest context, la 29 septembrie/12 octombrie 1918 s-a întrunit la Oradea, Comitetul Executiv al Partidului Național Român care a adoptat în unanimitate o declarație privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se poziționa ”printre națiunile libere”.

Actul redactat de Vasile Goldiș se intitula ”Declarația de autodeterminare națională” și făcea referire la cei aproximativ 3.500.000 români care trăiau în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș. Se sublinia necesitatea convocării unei adunări naționale, care să delege organele abilitate ”să trateze și să hotărască în treburi care se referă la situația politică a națiunii române”. Totodată, se cerea ”afirmarea și valorificarea drepturilor ei, nestrămutate și inalienabile, la deplina viață națională”. Documentul a fost prezentat de Alexandru Vaida Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în ședința din 5/18 octombrie 1918. Declarația de la Oradea, care afirma dreptul națiunii române la autodeterminare, precum și ideea convocării adunării naționale a reprezentat un act cu o semnificație istorică deosebită privind procesul de unificare națională.

La începutul lunii noiembrie 1918, Consiliul Național Român Central (cunoscut și sub numele de Sfatul Național Românesc) și-a mutat sediul la Arad. Acesta fusese înființat la 18/31 octombrie 1918, la Budapesta, și reunea câte șase reprezentanți ai Partidului Național Român, respectiv ai socialiștilor. Pus în fața unei situații complexe, de organizare a administrației după alungarea pretorilor, primarilor, notarilor și jandarmilor maghiari, Consiliul a lansat, la 7/20 noiembrie 1918, un Manifest prin care îi chema pe toți românii să fie ”mari la suflet în ceasurile acestea grele ale anarhiei”.

La 9/22 noiembrie 1918, CNRC a înaintat Consiliului Național Maghiar o Notă Ultimativă prin care cerea ”puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal și Țara Ungurească”. Răspunsul era așteptat până la 12 noiembrie. Tratativele între Consiliul Național Român Central și delegația Consiliului Național Maghiar condusă de Jászi Oszkár au avut loc la Arad, între 13 și 15 noiembrie. Partea maghiară a propus ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar. Datorită acestei poziții, tratativele au eșuat.

Vasile Goldiș a declarat că ”națiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independență de stat și nu admite ca acest drept să fie întinat prin rezolvări provizorii”. Consiliul Național Român Central a stabilit legături cu forurile politice de la Iași, unde se refugiase guvernul român și familia regală, și a trecut la organizarea adunării care să confirme voința de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș.

În manifestul de convocare a Marii Adunări Naționale se invoca dreptul popoarelor la autodeterminare: ”În numele dreptății eterne și al principiului liberei dispozițiuni a națiunilor (…) națiunea română din Ungaria și Transilvania are să-și spună cuvântul său hotărâtor asupra sorții sale și acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă”.

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru ”unitatea națională a tuturor românilor”. Toate apelurile au subliniat importanța istorică a actului ce urma să se decidă la Alba Iulia: ”Veniți cu miile, cu zecile de mii — se scria în apelul Consiliului național din Blaj. E ziua când se va hotărî asupra sorții noastre pentru o veșnicie. Veniți și jurați că nedespărțiți vom fi și uniți rămânem de aici înainte cu frații noștri de pe cuprinsul pământului românesc, sub una și nedespărțită cârmuire”.

Pe lângă cei 1.228 de delegați, la Alba au venit, după cum menționează contemporanii, peste 100.000 de români din toate colțurile Transilvaniei: ”cât cuprindea ochiul numai om și om în continuă mișcare, producând un vuiet de parc-ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună”. În timp ce, pe câmpul lui Horea, mulțimea aștepta cu înfrigurare, în sala cazinei ofițerilor din Alba Iulia delegații se adunaseră. Lucrările ședinței au început la ora 10.30. Dintr-un colț al sălii izbucnește cu energie vechiul cântec patriotic ”Pe-al nostru steag e scris unire”. Întreaga asistență îl cântă cu o însuflețire deosebită. El este practic lozinca sub care se va desfășura întreaga zi. Rând pe rând, își fac apariția membrii Consiliului Național Român Central primiți cu ropote de aplauze. Ultimul sosește George Pop de Băsești — președintele CNRC, ultimul în viață dintre memorandiști.

În sală se aflau 680 de delegați aleși în cele 130 de circumscripții electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Sătmarului. Alături de ei participau reprezentanții episcopiilor românești, societăților culturale, institutelor de învățământ superior și școlilor medii, reuniunilor învățătorești, reuniunilor de meseriași și femei, delegații Partidului Social Democrat Român, gărzilor naționale și ai societăților studențești; în total 1.228 de delegați.

În discursul său, George Pop de Băsești a amintit marile momente ale luptei naționale a românilor subliniind, la final, că: ”Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă și de o lege, într-un singur și nedespărțit stat românesc”. A urmat la cuvânt Vasile Goldiș care a spus: ”Națiunile trebuiesc eliberate. Între aceste națiuni se află și națiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul națiunii române de a fi eliberată îl recunoaște lumea întreagă, îl recunosc acum și dușmanii noștri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în brațele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei națiuni înseamnă: Unirea ei cu Țara Românească”.

În finalul discursului său Vasile Goldiș a dat citire textului Rezoluției Marii Adunări Naționale.

Votată, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluția a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare. Pentru ca mulțimea să poată fi informată simultan de hotărârea luată s-au înălțat, ca și la 1848, în cele patru puncte cardinale ale platoului lui Horea, patru tribune. De aici au vorbit mulțimii liderii mișcării naționale.

La 11/24 decembrie 1918 Regele Ferdinand emitea Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

La 15 octombrie 1922 la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia a avut loc solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I și a reginei Maria.

În 1990, la 27 iulie, Parlamentul României a hotărât ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Națională a României. Primul 1 Decembrie ca zi națională a fost marcat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1990.

SURSA: AGERPRES

Două premiere la Teatrul Maghiar și un cadou de ziua lui William Shakespeare
Cultură vineri, 25 aprilie 2025, 12:57

Două premiere la Teatrul Maghiar și un cadou de ziua lui William Shakespeare

Pentru a sărbători 461 de ani de la nașterea lui William Shakespeare, biletele la spectacolul „Pericles”, în regia lui Philip Parr, de luni,...

Două premiere la Teatrul Maghiar și un cadou de ziua lui William Shakespeare
A murit actrița Julieta Szönyi
Cultură vineri, 18 aprilie 2025, 20:40

A murit actrița Julieta Szönyi

Cunoscută pentru rolurile din „Toate pânzele sus” și „Felix și Otilia”, actrița Julieta Szönyi s-a stins din viață...

A murit actrița Julieta Szönyi
Filarmonica Arad concertează în vară la Viena, în sala de unde se transmite Concertul de Anul Nou
Cultură vineri, 18 aprilie 2025, 19:28

Filarmonica Arad concertează în vară la Viena, în sala de unde se transmite Concertul de Anul Nou

Filarmonica Arad va urca pe scena celei mai cunoscute săli de concerte din lume, Musikverein, de unde se transmite concertul de Anul Nou. Muzicienii...

Filarmonica Arad concertează în vară la Viena, în sala de unde se transmite Concertul de Anul Nou
Slujba de Înviere la Muzeul Satului Bănățean. Programul muzeelor din Timișoara de sărbători
Cultură joi, 17 aprilie 2025, 10:02

Slujba de Înviere la Muzeul Satului Bănățean. Programul muzeelor din Timișoara de sărbători

Muzeul Satului Bănățean va fi deschis pentru vizitatori conform programului obișnuit în Vinerea Mare, respectiv între orele 10.00 și 18.00....

Slujba de Înviere la Muzeul Satului Bănățean. Programul muzeelor din Timișoara de sărbători
Cultură marți, 15 aprilie 2025, 13:21

A paisprezecea brăţară dacică recuperată va fi prezentată la Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional de Istorie a României va prezenta, miercuri, cea de-a paisprezecea brățară dacică de aur recuperată. “Brăţara...

A paisprezecea brăţară dacică recuperată va fi prezentată la Muzeul Naţional de Istorie a României
Cultură luni, 14 aprilie 2025, 08:19

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa

Scriitorul câştigător al Premiului Nobel, Mario Vargas Llosa a murit în Lima, la vârsta de 89 de ani. Moartea sa a fost anunţată de fiul său,...

A murit scriitorul Mario Vargas Llosa
Cultură vineri, 11 aprilie 2025, 23:46

Facultatea de Muzică și Teatru – UVT celebrează Ziua Mondială a Vocii

În perioada 12-16 aprilie 2025, Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Muzică și Teatru (FMT), vă invită la o serie de...

Facultatea de Muzică și Teatru – UVT celebrează Ziua Mondială a Vocii
Cultură vineri, 11 aprilie 2025, 13:45

Festivalul Internațional de Clarinet, o premieră pentru Timișoara

TIMIȘOARA INTERNATIONAL CLARINETFEST 2025 – SPRING SCHOOL FOR SHARING CLARINET MUSICAL HERITAGE reunește tineri instrumentiști (Polonia,...

Festivalul Internațional de Clarinet, o premieră pentru Timișoara