Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Documentarul dedicat lui Johnny Weissmüller, proiectat în noul cinema din Freidorf. De ce și-a falsificat actele înainte de Jocurile Olimpice

Filmul dezvăluie una dintre cele mai mari controverse legate de Johnny Weissmüller, care și-ar fi falsificat actele pentru a putea participa la Jocurile Olimpice.

Documentarul dedicat lui Johnny Weissmüller, proiectat în noul cinema din Freidorf. De ce și-a falsificat actele înainte de Jocurile Olimpice

Articol de Radio Timișoara, 23 noiembrie 2025, 17:26

“The One, The Only, The Real Tarzan”, documentarul realizat de regizorul timișorean Florin Iepan, încheie weekendul de inaugurare a noului cinematograf Johnny din cartierul Freidorf.

Documentarul, realizat în 2004 în coproducție cu ZDF și AVRO, a fost difuzat de televiziunile Arte, ORF și TVR. Florin Iepan a călătorit în Statele Unite, la Los Angeles, pentru a urmări urmele lăsate de Johnny Weissmüller.

Filmul explorează unul dintre marile mistere ale sportivului și actorului născut pe 2 iunie 1904 în Freidorf, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. Starul de cinema și campion olimpic și-a falsificat actele și a susținut că s-a născut în Windber, Pennsylvania, pentru a fi selecționat în echipa națională de natație a Statelor Unite. Ulterior, a câștigat cinci titluri olimpice. La bătrânețe, Johnny Weissmüller a recunoscut că, de fapt, s-a născut în Imperiul Austro-Ungar și că a copilărit în Windber.

“Am făcut o biografie a lui Johnny Weissmüller în care am urmărit în paralel cariera lui de sportiv cu cea de actor și am încercat, de exemplu, să elucidăm unul dintre misterele sau controversele din jurul lui Johnny Weissmüller, pentru că puțină lume știe, dar atunci când el a câștigat titlurile de campion olimpic la natație, el nu era cetățean american. Chestia asta e foarte interesantă, pentru că, din punctul de vedere a legislației americane și internaționale, de fapt titlurile olimpice, și nu numai cele olimpice, ar putea foarte bine să fie, în teorie, revendicate și de Austria și de Ungaria. E un aspect pe care nu l-am știut până când am cercetat povestea lui Weissmüller, dar se pare că el a fost nevoit să-și falsifice certificatul de naștere și l-a folosit pe cel al fratelui său, Peter, care era născut la Chicago în Statele Unite. În realitate, el nu era cetățean american când a câștigat aceste titluri. Cetățenia a dobândit-o, de fapt, mult mai târziu și în circunstanțe pe care noi le explicăm în film”, spune Florin Iepan.

Cum a fost indus în eroare Johnny Weissmuller Jr.

Documentarul include și o filmare din vara anului 2004, când Johnny Weissmuller Jr., fiul celebrului „Tarzan”, a vizitat Timișoara. Acesta află că a fost înșelat de autorități, care l-au dus într-o casă din Freidorf și i-au spus că acolo a locuit familia sa, deși casa respectivă fusese demolată.

“Povestea e legată și nu e legată de Timișoaara pentru că Johnny Weissmüller, până era plecat sau a fost dus de părinții lui din Timișoara cred că prima dată la Hamburg și după aceea în Statele Unite, când avea 8 luni. Deci toate poveștile cu Johnny Weissmüller, care s-ar fi antrenat la turbină, care ar fi sărit de pe podul Modoș și care ar fi învățat să înoate în Bega sunt fabulații, care sunt foarte simpatice În film putem vedea inaugurarea casei lui Johnny Weissmüller în prezența fiului său și sunt foarte multe personaje din familia Weissmüller, dar și vedete de primă mărime care au jucat în filme împreună cu Johnny Weissmüller. De departe, cea mai importantă este Linda Christian”, mai spune Florin Iepan.

Cinema Johnny, redeschis în Freidorf

Redeschiderea cinematografului din Freidorf, care înainte de Revoluție a purtat numele Cinematograful Muncitoresc, îl readuce pe Johnny Weissmüller în prim-plan. Cinematograful a fost redenumit „Johnny”, iar la etajul clădirii a fost amenajată o expoziție permanentă dedicată lui Johnny Weissmüller, sportivul și actorul care a devenit legendă. Unii sunt nemulțumiți că nu poartă întregul nume.

“Eu înțeleg prudența primăriei, dacă nu ai un acord din partea familiei, care nu e ușor de obținut pentru că familia Weissmüller este la a patra sau a cincea generație și e foarte greu. E suficient să îi spunem ‘Johnny’, dacă îi spuneau ‘Johnny Weissmüller’, trebuiau drepturi, o întreagă procedură legală. Poate în timp, e loc să scrii acolo și Weissmüller sau altceva. În niciun caz nu sunt de acord cu cei care spun că acolo ar trebui scris ‘Cinema Tarzan’ dintr-un singur motiv: Johnny Weissmüller a fost unul dintre cei mai importanți înotători din toate timpurile, a fost un sportiv foarte mare și important. El a câștigat notorietate mondială ca ‘Tarzan’, dar ceea ce nu trebuie să uităm că acest om a fost un mare campion olimpic și internațional”, spune Florin Iepan.

Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul Florin Iepan, care va oferi un portret sensibil, dar lipsit de sentimentalism, al lui Johnny Weissmüller, omul care a fost și va rămâne pentru fanii din întreaga lume „Tarzan”.

Reporter: Ștefan Both

Începe Ceau, Cinema! la Timișoara
Cultură luni, 13 iulie 2026, 16:46

Începe Ceau, Cinema! la Timișoara

Cea de-a 13-a ediție a festivalului Ceau, Cinema! propune un program cu peste 50 de filme și evenimente speciale, desfășurate la Cinema Studio,...

Începe Ceau, Cinema! la Timișoara
Gărâna Jazz 2026: patrimoniu, gastronomie și proiecte culturale, alături de muzica din Poiana Lupului
Cultură duminică, 12 iulie 2026, 16:33

Gărâna Jazz 2026: patrimoniu, gastronomie și proiecte culturale, alături de muzica din Poiana Lupului

Programul Festivalului de Jazz de la Gărâna cuprinde, pe lângă concertele devenite traditionale, și alt gen de activități. Astfel, am aflat...

Gărâna Jazz 2026: patrimoniu, gastronomie și proiecte culturale, alături de muzica din Poiana Lupului
Gărâna Jazz, muzică experimentală și emoția celor 30 de ani de festival
Cultură sâmbătă, 11 iulie 2026, 10:25

Gărâna Jazz, muzică experimentală și emoția celor 30 de ani de festival

A doua zi a Festivalului de Jazz de la Gărâna a debutat la orele dimineții cu concertele de pe scena experimentală din biserica romano-catolică...

Gărâna Jazz, muzică experimentală și emoția celor 30 de ani de festival
Poiana Lupului răsună din nou de jazz. A început ediția aniversară Gărâna Jazz Festival
Cultură vineri, 10 iulie 2026, 14:35

Poiana Lupului răsună din nou de jazz. A început ediția aniversară Gărâna Jazz Festival

Muzica de calitate şi răcoarea muntelui i-au atras şi în acest an pe iubitorii genului la Festivalul de Jazz de la Gărâna. Melomanii au...

Poiana Lupului răsună din nou de jazz. A început ediția aniversară Gărâna Jazz Festival
Cultură miercuri, 8 iulie 2026, 18:42

Gărâna Jazz Festival. Ediția aniversară aduce noi proiecte muzicale și nume mari ale jazzului internațional

Gărâna Jazz Festival deschide porțile celei de-a 30-a ediții, care se va desfășura în perioada 9–12 iulie, reunind 21 de proiecte muzicale...

Gărâna Jazz Festival. Ediția aniversară aduce noi proiecte muzicale și nume mari ale jazzului internațional
Cultură sâmbătă, 4 iulie 2026, 09:26

Gărâna Jazz Festival sărbătorește 30 de ediții cu artiști din 11 țări și 21 de proiecte muzicale

Timp de patru zile, Poiana Lupului din Gărâna va redeveni capitala jazzului european, găzduind una dintre cele mai longevive și apreciate...

Gărâna Jazz Festival sărbătorește 30 de ediții cu artiști din 11 țări și 21 de proiecte muzicale
Cultură sâmbătă, 27 iunie 2026, 10:47

„Picasso en visite” la Timișoara. Art Encounters inaugurează un nou centru de artă

Timișoara va găzdui, din această toamnă, una dintre cele mai importante expoziții de artă organizate vreodată în România. Expoziția...

„Picasso en visite” la Timișoara. Art Encounters inaugurează un nou centru de artă
Cultură marți, 23 iunie 2026, 18:06

KAMILLA ȘI KARINA ÎN CONCERT LA BISERICA „SFÂNTA ECATERINA” TIMIȘOARA

Al unsprezecelea concert din seria anuală a evenimentelor găzduite, în exclusivitate, de BISERICA SF. ECATERINA (Timișoara, Str. Janos Bolyai nr....

KAMILLA ȘI KARINA ÎN CONCERT LA BISERICA „SFÂNTA ECATERINA” TIMIȘOARA