Categorii: Cultură

Medicul timișorean, pasionat de literatură: Cartea face parte dintre instrumentele de resuscitare

Dorel Săndesc este unul dintre cei mai cunoscuţi medici din Timişoara. Este suficient să amintim doar că ani de zile a fost şeful Secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean din Timișoara. Recent,  a fost şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Cei apropiaţi lui ştiu că, pe lângă medicină, mai are o mare pasiune: literatura.

Dorel Săndesc a fost invitatul scriitorului Robert Şerban, la lansarea cărţii „Vorbesc în gând cu voce tare”. Autorul volumului nu a pierdut ocazia să vorbească despre medicul iubitor de poezie.

Face parte din lumea medicilor pe cale de dispariție care mai și citesc. Nu mai citesc medicii. Și știu asta de la el și de la profesorii de la Universitatea de Medicină care sunt pur și simplu disperați. Citesc studenții indieni, pakistanezi și sunt interesați de lume. Dar studenții români nu mai citesc. Majoritatea nu visează decât să termine facultatea și să plece din țară. Dodo (Dorel Săndesc n.r.) este unul dintre cititorii înfocați de literatură, în special de poezie.

Dorel Săndesc spune că mai are timp doar de poezie şi biblie, atunci când vine de pe front.  Şi asta pentru că, spune Săndesc, la ATI e ca pe front. Acolo medicii se luptă cu moartea în fiecare zi.

Cartea, cred, face parte dintre instrumentele de resuscitare. Poezia, mai ales, de reanimare. În ceea ce privește cititul de poezie, trebuie să mărturisesc că este una dintre dependențele mele recunoscute.

Ascultați întreaga poveste în reportajul realizat de Ștefan Both:

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

5 minute ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

16 minute ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

2 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

3 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

3 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

3 ore ago