Messa da Requiem de Gabriel Fauré cu Ansamblul Coral al Facultăţii de Muzică şi Teatru – UVT, la Cenad

Biserica romano-catolică „Sfântul Gerard” din Cenad găzduieşte concertul în memoria victimelor din Ucraina şi a celor răpuse de virusul covid-19. Evenimentul se va desfăşura vineri, 20 mai 2022, începând cu ora 19.

Organizator – Asociaţia Culturală „Pusta” din Cenad, în colaborare cu Facultatea de Muzică şi Teatru a Univeristăţii de Vest din Timişoara, Biserica romano-catolică din Cenad şi Primăria comunei Cenad.

Facultatea de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, împreună cu Asociaţia Culturală „Pusta” din Cenad, vor aduce un omagiu atât victimelor războiului din Ucraina, cât şi celor din pandemie, prin Messa da Requiem de Gabriel Fauré.

Interpretează Ansamblul Coral al Facultăţii de Muzică şi Teatru din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, sub conducerea muzicală a lect. univ. dr. Darius Divian Iordănescu. Solişti: Clarisa Gherghe, soprană (studentă, anul III) şi Răzvan Grozăvescu, bariton (masterand, anul I). Moment poetic: asist. univ. dr. Nicolae Brânzeu. Acompaniamentul va fi asigurat de lect. univ. dr. Dianna Vasiu – pian şi de Filip Sebeşan – orgă (student , anul III).

Inițiativa a pornit, în 2021, de la artistul vizual Lucian Oprea şi de la dl. conf. univ. dr. Gabriel Almaşi, şi propune programe de concerte diferite, avându-i ca invitaţi pe studenţii şi profesorii de la Facultatea de Muzică şi Teatru din Timişoara, cu scopul de a aduce muzica clasică în actualitatea cotidiană a locuitorilor comunei Cenad.

Situată în zona de vest a ţării, localitatea Cenad are un trecut cultural important, datorat şi Sf. Gerard, care acum 991 de ani a devenit primul episcop de Cenad. În cadrul episcopiei funcţiona şi o şcoală în care, alături de studiile teologice, se studia şi muzica. De asemenea, Cenadul se află în imediata vecinătate a oraşului Sânnicolau Mare, locul în care s-a născut Béla Bartók, unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX.

„Mi-am dorit ca acest concert, Messa Funebra, să fie in memoriam victimelor pandemiei, dar şi al victimelor războiului ce se desfăşoară în aceste zile, chiar aproape de ţara noastră. Vă invităm la o seară de reculegere, o seară de aducere aminte, de pomenire, de rugăciune, pentru cei dragi care ne-au părăsit, cei care au pierdut lupta cu acest virus, în aceşti doi ani.” mărturiseşte dirijorul Darius Divian Iordănescu.

Mai multe detalii despre eveniment, în interviul acordat de lect. univ. dr. Darius Divian Iordănescu, dirijor al Ansamblului coral de la Facultatea de Muzică şi Teatru – UVT:

Articole asemănătoare

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

3 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

4 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

7 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

9 ore ago

AUDIO / A venit Cupa la Castel!!!!

După 2-2, la finalul celor 120 de minute, Corvinul Hunedoara s-a impus cu 3-2 la…

14 ore ago

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

16 ore ago