Categorii: Cultură

Personalitatea uneia dintre intelectualele române ale secolului al 19-a, prezentată de o scriitoare italiană

Personalitatea prințesei Elena Ghica, mai cunoscută sub pseudonimul literar Dora d’Istria, este prezentată în cartea unei scriitoare italiene.

Volumul “Dora d’Istria. Uno sguardo femminile sull’Ottocento”,  de Roberta Fidanzia, a fost prezentat la Roma alături de ediția în limba română “Dora d’Istria. O privire feminină asupra secolului al 19-lea”.

Cartea a fost tradusă de Viorica Bălteanu, fondatoarea specializării de licență în italiană la Universitatea de Vest din Timișoara și a masterului Civilta italiana e cultura europea la aceeași instituție de învățământ superior.

“Este o carte importantă și personalitatea Dorei d’Istria este una copleșitoare. Nu exagerez spunând că este personalitatea feminină cea mai proeminentă a secolului al 19-lea, o principesă româno-italiană, născută în România, româncă în linie paternă, dar prin alegerea ei stabilită în Italia unde a trăit peste 30 de ani. Am transformat cartea dintr-un volum adresat numai speciliștilor într-o carte pentru publicul amplu, pentru că, prin prefață și mai cu seamă prin cele 145 de note, am făcut această carte accesibilă oamenilor iubitori de cultură. Pentru că Dora d’Istria trebuie cunoscută, trebuie să ne mândrim așa cum se mândresc și italienii”, spune prof. dr. Viorica Bălteanu.

Principesa Elena Ghica, alias Dora d’Istria, scriitoare, pictoriță, compozitoare, feministă, poliglotă, un om de o inteligență remarcabilă, este un caz literar unic în secolul romantic.

Personalitatea Elenei Ghica a fascinate-o pe scriitoarea Roberta Fidanzia.

“Am descoperit acest personaj când am fost invitată să vorbesc la o conferință despre renașterea italiană. Am vrut să găsesc ceva original și, cum eu studiez viziunea feminină, am fost impreisonată de complexitatea caracterului. Vorbea și scria în opt limbi și m-a impresionat implicarea politică în renașterea europeană și italiană”, spune Roberta Fidanzia.

În preajma revoluției de la 1848, Elena Ghica a fost o apărătoare a ideilor politice liberale. A militat constant pentru drepturile femeii. Lucrarea sa, inovatoare pentru vremea la care a fost scrisă, Despre femei, de o femeie, prezintă situația materială și socială a femeilor din țările romanice și germanice și susține egalitatea în drepturi între femei și bărbați. Dorei d’Istria a călătorit foarte mult și a avut o viață aventuroasă. Este una prima dintre primele alpiniste, practica tirul și călăria și mânuia cu îndemânare armele. A murit la Florența, unde a trăit vreme de peste 30 de ani, și a donat cu generozitate averea sa unui sanatoriu pentru surdo-muți din Florența, Spitalului Pantelimon și Primăriei București.

Articole asemănătoare

Fără apă caldă pe mai multe străzi din Timișoara

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 10.00 și 13.00, la centralele termice…

50 de minute ago

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

10 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

11 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

12 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

13 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

13 ore ago