Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Premiera operetei “Văduva veselă” la Timișoara; biletele aproape epuizate

Răzvan Mazilu semnează regia, coregrafia și costumele noului spectacol.

Premiera operetei “Văduva veselă” la Timișoara; biletele aproape epuizate

Articol de Radio Timișoara, 12 octombrie 2024, 09:49

Opera Naţională Română din Timişoara începe duminică noua stagiune cu opereta în trei acte “Văduva Veselă”, de Franz Lehar.

Biletele pentru prima reprezentație au fost aproape epuizate, după câteva ore. Conducerea ONRT a programat o a doua reprezentaţie în data de 30 octombrie, pentru care biletele au fost de asemenea vândute aproape integral.

Potrivit regizorului Răzvan Mazilu, “Văduva Veselă” este un bun prilej de a atrage un public cât mai numeros în lumea teatrului liric, indiferent de vârstă.

“Magia acestui spectacol este dată de mai multe elemente, imaginea scenică, dar, în primul rând, cred că muzica, iar eu am încercat să mă ridic la înălţimea acestei muzici perfecte, geniale, cu imaginile scenice, cu decorul şi costumele. Un joc modern. M-am întrebat ce-l interesează pe spectatorul de azi în această operetă. Nu trebuie să mai vină publicul de azi să vadă o poveste scrisă la 1900, cum trebuie să-l atragi pe spectatorul de azi? Toate aceste întrebări concurează pentru a face spectacolul cât mai captivant, incitant, seducător”, spune Răzvan Mazilu.

Premiera operetei “Văduva Veselă” are loc duminică, de la ora 18.00, sub bagheta dirijorală a lui Mihnea Ignat.

 

Actori din filmul „Fjord”, prezenți la „Les Films de Cannes” de la Timișoara
Cultură marți, 20 octombrie 2026, 17:18

Actori din filmul „Fjord”, prezenți la „Les Films de Cannes” de la Timișoara

„Les Films de Cannes à Timișoara” aduce la Cinema Timiș și Cinema Studio o selecție de filme prezentate și premiate la Festivalul de la...

Actori din filmul „Fjord”, prezenți la „Les Films de Cannes” de la Timișoara
„The Blessed Voices”: trei soprane de renume internațional, într-o gală de operă la Timișoara
Cultură luni, 19 octombrie 2026, 19:29

„The Blessed Voices”: trei soprane de renume internațional, într-o gală de operă la Timișoara

Concertul „The Blessed Voices” le va aduce împreună pe sopranele Montserrat Martí Caballé, Elena Moșuc și Laura Bretan, trei artiste cu...

„The Blessed Voices”: trei soprane de renume internațional, într-o gală de operă la Timișoara
Aradul devine capitala teatrului francofon. Sute de tineri din mai multe țări, pe scena AMIFRAN
Cultură luni, 19 octombrie 2026, 08:30

Aradul devine capitala teatrului francofon. Sute de tineri din mai multe țări, pe scena AMIFRAN

Teatrul și limba franceză aduc împreună, la Arad, aproape 300 de tineri din România și din străinătate. Scena Teatrului Clasic „Ioan...

Aradul devine capitala teatrului francofon. Sute de tineri din mai multe țări, pe scena AMIFRAN
„Lumea de ieri”, expoziție nouă la Muzeul Național al Banatului
Cultură vineri, 16 octombrie 2026, 21:41

„Lumea de ieri”, expoziție nouă la Muzeul Național al Banatului

Expoziția încheie Trilogia Socială a Banatului, un proiect inițiat și curatoriat de muzeograful Marius Cornea în 2024. Demersul a început cu...

„Lumea de ieri”, expoziție nouă la Muzeul Național al Banatului
Cultură miercuri, 14 octombrie 2026, 19:57

Teatrul Național din Timișoara, parteneriat cu Politehnica. Studenții vor plăti 10 lei pentru bilete

Parteneriatul dintre cele două instituții include accesul studenților la spectacole la preț redus, organizarea de evenimente în campusul...

Teatrul Național din Timișoara, parteneriat cu Politehnica. Studenții vor plăti 10 lei pentru bilete
Cultură miercuri, 14 octombrie 2026, 10:53

Evenimentele culturale ale săptămânii, la Timișoara

Timișoara, strat cu strat Anca Nistor EDITOR Pe la mijlocul lunii mai, se redeschideau, preț o zi, porțile Casei Mühle: casa familiei de florari...

Evenimentele culturale ale săptămânii, la Timișoara
Cultură marți, 13 octombrie 2026, 10:58

„Arta proporției”, concert simfonic la Filarmonica Banatul din Timișoara

Filarmonica Banatul Timișoara invită publicul la concertul simfonic Arta proporției, o seară despre felul în care muzica se poate înnoi...

„Arta proporției”, concert simfonic la Filarmonica Banatul din Timișoara
Cultură luni, 12 octombrie 2026, 14:09

Teatrul Național Timișoara și Universitatea Politehnica, parteneriat pentru cultură, educație și tehnologie

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara lansează un parteneriat prin care își propun să...

Teatrul Național Timișoara și Universitatea Politehnica, parteneriat pentru cultură, educație și tehnologie