Categorii: Cultură

Punctul Muzeal de la Parța se deschide de Ziua Națională a Culturii

Muzeul Național al Banatului deschide Punctul muzeal de la Parța, cu ocazia Zilei Naționale a Culturii.

Punctul muzeal de la Parța găzduiește replica unui sanctuar neolotic vechi de peste 6000 de ani. Deocamdată, muzeul de la Parța nu va avea un program permanent pentru vizitatori, din lipsă de personal. Cei interesați pot vedea sanctuarul doar prin programare prealabilă și pentru grupuri organizate.

În prima zi de funcționare sunt așteptați copiii mai multor școli, în cadrul „Săptămânii altfel”, spune directorul adjunct al Muzeului Banatului, Andrei Bălărie.

Primii care vor veni sunt copiii din școala din Parța, după aceea vor începe să vină, pe bază de programare grupuri, la Săprămâna altfel. Pentru publicul general, momentan, din nefericire, având în vedere legislația actuală, care nu ne permite să efectuăm angajări noi, fiind și subdimensionat, putem să oferim doar pe bază de programare, pentru că va trebui tot timpul să dislocăm o persoană sau două persoane, în funcție de câte grupuri sunt, care să vină la Parța și să facă ghidajele”, spune Andrei Bălărie.

Punctul muzeal de la Parța a fost construit din fonduri transfrontaliere România-Serbia, părții românești revenindu-i o investiție de 400.000 de euro. Muzeul adăpostește replica sanctuarui neolitic, descoperit pe malul Timișului, în anii 1970, care se află din anii 1980, într-o încăpere de la parterul Castelului Huniade.

Articole asemănătoare

Anca Todoni elimină favorita a treia, la Madrid

Todoni, venită din calificări, a răsturnat pronosticurile specialiștilor și a reușit să o depășească pe…

2 ore ago

Corvinul, iar startul cu ce are mai bun

Antrenorul Florin Maxim trimite în teren formula, pe care o consideră cea mai bună pentru…

4 ore ago

Sute de elevi, la Târgul Liceelor de la Timișoara

Liceele, colegiile, dar și școlile tehnice și duale și-au prezentat oferta la la Târgul Liceelor…

5 ore ago

Matematicianul timișorean George Lusztig, stabilit în SUA, distins cu Medalia de Aur a UVT

Specialist de talie mondială în reprezentări de grupuri algebrice și grupuri cuantice, George Lusztig este…

6 ore ago

Tranzy, aplicația prin care timișorenii pot urmări în timp real mijloacele de transport în comun

Platforma tranzi.ai a fost pusă gratuit la dispoziția Societății de Transport Public din Timișoara și…

6 ore ago

Aproximativ 40% din legitimaţiile de handicap pentru parcare gratuită verificate la Arad sunt multiplicate

Aproximativ 40% dintre cardurile speciale de parcare gratuită pentru persoane cu handicap folosite în Arad…

6 ore ago