Categorii: Cultură

? Seară literară românească la Ottawa. Elevii români din diaspora ar putea avea un manual pentru învățarea limbii materne

Ambasada României la Ottawa a găzduit aniversarea a 15 ani de existență a Asociației Scriitorilor Români din Canada și a revistei ‘Destine literare’, coordonate de Alexandru Cetățeanu din Montreal.

Au fost prezenți scriitori și profesori, membri ai Asociației, care și-au prezentat lucrările și proiectele. Între acestea se numără traduceri în franceză și engleză a volumelor proprii sau a celor semnate de poeți români. Manifestarea s-a dorit o pledoarie pentru permanența și acuratețea limbii române ca emblemă spirituală a românilor oriunde s-ar afla în lume.

A fost prezentat, în acest sens, în un proiect de manual pentru învățarea limbii române de către elevii de origine română aflați în întreaga diaspora, nu doar în Canada.

Manifestarea a fost propusă de Asociația Românilor Canadieni din Ottawa Gattineu, înființată și condusă de fosta noastră colegă de la Radio Timișoara, Cristina Mihai – care a fost și moderatorul lucrărilor -, și de Mădălina Voinea

Veronica Balaj a fost prezentă în calitate de scriitor invitat, realizând o serie de înregistrări pentru emisiunile Radio România Timișoara.

seara literara Canada
Veronica Balaj impreuna Maria Ligor, ambasadorul Romaniei la Ottawa

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

6 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

6 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

7 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

8 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

8 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

8 ore ago