Sincretismul artelor cu Delia Vulpe la cea de-a doua expoziție personală

Marți, 13 iunie, de la ora 18:00, la Casa Adam Müller Guttenbrunn, în spațiul expozițional de la Forumul Democrat al Germanilor din Județul Timiș, va avea loc versnisajul expoziției  Viziuni Cromatice II – Delia Krzyzanowska Vulpe. Prezintă Robert Șerban și Dan Băcilă. Partener al evenimentului: Casa Corpului Didactic Timiș.

Delia Vulpe este profesor de pian și a desfășurat o prodigioasă activitate de corepetitor – pianist, vreme de mai bine de 30 de ani, atât la Liceul de Artă Ion Vidu din Timișoara, cât și la Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Înzestrată cu multă sensibilitate, fire poetică și creativă, înconjurată de o familie cu activitate desfășurată de la domeniul muzicii și până la artele spectacolului, pe Delia Vulpe o regăsim mereu interesată de exprimarea artistică, indiferent dacă aceasta se face prin intermediul artei muzicale, coregrafice sau teatrale, și mai nou, prin exprimarea artelor plastice. A reușit mereu să se mențină într-o stare de elevată reverie, de trăiri și de o emoție sufletească ce declanșează stări de afectivitate și încredere în forțele binelui călăuzitor, fiind procupată de frumos ca și categorie estetică. Prin noile sale Recitaluri cromatice II, titlul celei de a doua expoziții personale, autoarea ne încredințează și ne prezintă o altă latură a personalității sale, reușind să ne transpună în universal său de creație prin noi moduri de interacțiune cu sinele propriu, raportat la o societate aflată mereu în căutare de inedit și sincretic.

            Cum s-a născut această pasiune, ce anume a declanșat dorința de exprimare a eului propriu prin intermediul limbajului artelor plastice?

Pasiunea pentru pictură a existat dintotdeauna, dar într-o stare latentă, încă din copilărie, când doar contemplam cu fascinație diverse lucrări de artă. Dar drumul meu a fost altul și s-a îndreptat către arta sunetelor, mai precis către pian, care a fost și a rămas pentru mine „prima dragoste”. Probabil, în bagajul meu genetic există o afinitate cu artele vizuale deoarece am în familie doi artiști vizuali: mătușa mea, Zofia Krzyzanowska, care a fost o reputată pictoriță, și vărul meu, Bogdan Achimescu, un excelent grafician, fost prorector și, actualmente, profesor la Academia de Arte din Cracovia. Dar practicarea acestei vechi pasiuni a venit destul de târziu, cam cu trei ani în urmă, în pandemie, când timpul s-a dilatat brusc și mi-a permis să încerc un nou tip de exprimare. Pur și simplu intuitiv am început să pun culori pe pânză, la început foarte timid, apoi din ce în ce mai curajos. A fost un drum de parcurs, dar simțeam pe zi ce trece că mă regăsesc din ce în ce mai mult în acest mod de exprimare artistică.

            De ce ați optat pentru creația nonfigurativă și cum se pot interpreta stările din spatele lucrărilor create de dumneavoastră?

De la bun început am simțit că nu mă atrage figurativul și că mă regăsesc mult mai bine în postura de a aborda stilul abstract. Mi se pare că nimic nu este aici foarte explicit și parcă pot ascunde sensuri doar de mine știute, pe care îmi doresc să le descopere privitorul. Simt o libertate absolută în acest joc cu culorile, cu formele, cu tehnicile pe care le-am însușit și pe care am căutat să le combin. Lucrez intuitiv, mereu încerc ceva nou și, în același timp, caut să aprofundez și să rafinez modul de exprimare. Mă bucur de această descoperire, de această nouă jucărie care mă împlinește, mă liniștește, îmi oferă o stare de grație, și sunt fericită dacă pot, în acest fel, să bucur și pe alții. Orice emoție, trăire, experiență, contemplare este transpusă pe pânză. Aici nu se poate trișa pentru că transpare bucuria, tristețea, entuziasmul, neliniștea și o multitudine de alte stări, de emoții care, oricum, vor ieși la suprafață.

            Vă aflați la cea de a doua expoziție personală, deși ați mai participat la expoziții colective. Cu ce sentimente vă revelați publicului, ce înseamnă pentru dumneavoastră devoalarea sau dezvăluirea experiențelor și trăirilor personale, și nu de pe „scândura sfântă”, așa cum este adeseori numită scena de concert sau de spectacol, ci pe simeze?

Prima mea expoziție personală, „Viziuni cromatice”, a avut loc la Centrul German „Alexander Tietz” din Reșița, la invitația domnului Erwin Josef Țigla. Eu vin direct din lumea fascinantă a artei sunetelor într-o cu totul altă lume, cea a culorilor, și aici am putea vorbi mult despre legături, similitudini, întrepătrunderi dintre cele două arte. Dar pentru mine experiențele cele două sunt puțin diferite, în sensul că, în cazul muzicii, care este o artă temporală, actul artistic se întâmplă „aici și acum”, deci emoția, presiunea psihică pentru o prestație de valoare e de o intensitate enormă. Pe când în arta vizuală actul artistic se produce în intimitatea și liniștea locului unde se crează. E o diferență de ordin emoțional. E un sentiment minunat că poți fi descoperit treptat de către privitor, că stârnești interes din partea lui, că îi poți transmite emoție.

            Considerați practicarea acestei arte doar un apanaj al celor licențiați în domeniu, sau credeți că nu neapărat „diploma” face artistul, ci calitatea ideilor sau valoarea exprimărilor sale într-un spațiu nemăsurat și nemăsurabil, așa cum este cel al artelor vizuale?

Cred că studiile vin să canalizeze o activitate, să conducă la o perfecționare tehnică și concepțională, să creeze un orizont larg, din care artistul poate să aleagă calea pe care dorește să o urmeze. O pregătire aprofundată, evident încoronată de o diplomă, nu poate decât să ducă la rezultate superioare în orice domeniu. Talentul este doar izvorul care asigură începutul și se alătură mereu perfecționării artistice. Pe de altă parte, istoria artelor este plină de cazuri ale artiștilor fără facultăți, fără diplome, fără școli, dar cu o stilistică originală, spectaculoasă, care i-a făcut unici.

            Care este impresia și cum reacționează familia dumneavoastră la acest nou mod de afirmare a potențialului artistic de exprimare?

Familia mea mi-e pe deplin susținătoare, m-a încurajat mereu, mi-a dat maximă încredere în mine, mi-a dăruit frecvent diverse materiale ca eu să-mi exercit acest hobby. Susținerea celor apropiați este esențială pentru mine, iar validarea din partea lor e foarte importantă, motiv pentru care le mulțumesc mult.

Interviu realizat pentru Casa Corpului Didactic Timiș

Foto: Ariana Șerban

Pagină îngrijită de Daniela Băcilă