Categorii: Cultură

Spectacolul susținut de John Malkovich, atracția verii la Timișoara. Organizatorii spun că actorul american nu a avut solicitări speciale

Una dintre principalele atracții ale Timișoarei, în anul în care deține titlul de Capitală Culturală Europeană, este prezența în oraș a lui John Malkovich. Actorul Va susține două reprezentații la Timișoara, cu spectacolul de teatru The Infernal Comedy/ Comedie infernală, în 20 și 21 iulie, la Teatrul Național “Mihai Eminescu”.
„Comedia infernală este unul dintre spectacolele reprezentate de Teatrul Național în cadrul programului Capitalei Culturale Anotimpurile FEST-FDR. Așa după cum dvs. considerați și după cum mă bucur foarte mult să fie catalogat, este unul dintre spectacolele de vârf. Acest spectacol are în plus prezența marelui actor de film John Malkovich, care are în spate, desigur, o carieră impresionantă de teatru. Ceea ce este extraordinar este că va juca la noi, în Timișoara, la Teatrul Național, două spectacole în 20-21 iulie. John Malkovich, alături de un număr impresionant de instrumentiști de soliști, care împreună vor construi profilul unui criminal în serie”, spune managerul Naționalului timișorean Ada Hausvater.
John Malkovich nu a avut pretenții speciale și că evenimentul este finanțat aproape în totalitate din sponsorizări, mai spune Ada Hausvater.
“Dacă au avut solicitări speciale? Nu neapărat atât de speciale cum ne-am fi așteptat de la ceea ce ar categorisi, să zic așa, profilul glossy, ce ar spune despre John Malkovich, nu a avut solicitări atât de importante, este un adevărat actor din toate punctele de vedere. Solicitările sunt absolut decente, absolut civilizate și în apropierea evenimentului vom anunța, vom face public întâlnirea cu presa și cu categorii de artiști, vom anunța celelalte evenimente speciale care vor avea loc în jurul spectacolelor cu John Malkovich. Finanțarea acestui spectacol este cu foarte mare aport al sponsorilor. Interesul acordat Teatrului Național și Capitalei Culturale este uriaș. Suma de bani este foarte mare, ceea ce mi se pare extrem de important de menționat, nu doar ca un compliment adus acestor sponsori, care, iată, finanțează un spectacol de teatru, un eveniment de două zile, de maximum 1.500 de spectatori. Aș îndrăzni să subliniez că este, cred că este fără precedent, deoarece, de obicei, sumele foarte mari din sponsorizări merg pe categorii foarte largi de public”, spune managerul Teatrului Național, Ada Hausvater.

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

3 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

4 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

5 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

7 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

15 ore ago