Categorii: Cultură

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România și-a deschis porțile la Timișoara

În prima săptămână a lunii noiembrie, Capitala Europeană a Culturii redevine o capitală a lecturii.
Gaudeamus a ajuns în Timișoara și își așteaptă vizitatorii într-un format original dar și într-un spațiu nou. Evenimentul se desfășoară în premieră la Centrul Regional de Afaceri, unde peste 40 de participanți dintre cei mai active pe piața de carte și a materialelor educative îi așteaptă pe vizitatori. Cititori de toate vârstele au intrat la târgul de carte chiar în ziua deschiderii.
Președintele de onoare al târgului Gaudeamus, scriitorul Robert Șerban, susține că, în continuare, cartea trebuie să lupte pentru locul său în contextul ofertei culturale și de divertisment.
“Cartea trebuie să lupte pentru șansa ei. Nu e deloc simplu, pentru că oferta culturală sau, dacă vreți, oferta de entertainment e foarte mare. Trăim într-o lume fundamentată de cărți, trăim într-o lume care ne-a făcut oameni datorită cititului și atunci trebuie făcut ceva. Nu e suficient să îndemni oamenii să citească. Pentru oamenii tineri, în primul rând, trebuie dat exemplu. Cred că părinții ar trebui să își propună ca sistem de avarie, pentru că se citește tot mai puțin de către oamenii tineri, să citească, să-i vadă copiii cu cărțile deschise seară de seară, pentru că o să mimeze”, spune Robert Șerban.
Lectura este capabilă să ne antreneze empatia și înțelegerea semenilor, iar acest exercițiu îl propune și Capitala Europeană a Culturii, spune primarul Dominic Fritz.
“Eu m-am gândit un pic de ce cred că este atât de important fix anul acesta să avem acest târg, chit ă este un târg anual, dar totuși cred că anul acesta, fiind Capitală Culturală, clar că are o semnificație aparte și cred că ne amintește de faptul că doar prin a citi cuvinte pe care le-a scris altcineva putem să ne antrenăm empatia și putem, de fapt, să intrăm în în creierul, în pielea, în sentimentele altcuiva. Și tot ce încercăm să facem cu Capitala Culturală este tocmai să ne antrenăm în empatie și să învățăm cum să vedem lumea și prin ochii altora. Și bineînțeles că pentru asta cărțile ne ajută foarte mult”, spune Dominic Fritz.
Programul târgului este completat de lansări de carte. Târgul de carte Gaudeamus se desfăşoară până în data 5 noiembrie, iar accesul publicului este gratuit.
În data de 2 noiembrie, de la ora 14.00, Editura Brumar organizează Atelier și lecturi pentru copii: „Aventuri în lumea lui Brâncuși”, de Patricia Lidia. De la ora 16.30, Universitatea de Vest organizează lansarea volumului “Recuperări, portrete dialoguri și comentarii critice de la început de mileniu” de Radu Pavel Gheo. Vor prezenta volumul Roxana Rogobete, Dumitru Tucan și Radu Pavel Gheo.
Tot Editura Universității de Vest din Timișoara organizează, de la ora 17.00, lansarea cărții Manual pentru fiul meu, Duoda”. Vor vorbi. Gabriela Radu, Maria Subi, Elena Sandu și Bogdan Țâra
Seara se încheie, de la ora 17.30, cu lansarea volumelor Formația Phoenix: muzică, politică, filosofie”, coord. Emanuel Copilaș și „Despre Fericire”, coord. Ion Cordoneanu și Liviu Cocei. Vor vorbi: Claudiu Mesaroș și Florin Lobonț. Evenimentul este organizat de Editura Universității de Vest.
Mai multe informații se găsesc pe pagina gaudeamus.ro.

Articole asemănătoare

Grevă în mai multe primării din țară. Angajații cer majorări salariale

Angajații afiliați la Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor (SCOR) au suspendat activitatea cu…

4 minute ago

WTA Roma | Eliminare pentru Ana Bogdan, calificare pentru Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian

Calificată în turul al doilea după un meci reușit în fața canadiencei Leylah Fernandez, Ana Bogdan…

6 ore ago

AUDIO | Cade cortina peste Liga a doua. Corvinul, ultimul joc înaintea finalei de Cupă

De la ora 11:00 se vor juca cele șase meciuri din play-out, din etapa a…

7 ore ago

Pieton lovit mortal de mașină după ce a traversat pe roșu în Timișoara

Accidentul s-a produs, în această dimineață, pe strada Andrei Șaguna din Timișoara. „Un bărbat de…

7 ore ago

Campanie de ridicare a deșurilor voluminoase la Hunedoara

Până în data de 14 mai, hunedorenii pot depozita deșeurile voluminoase lângă punctele de colectare…

10 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile vor fi apropiate de cele normale în această perioadă. Cerul va fi variabil,…

11 ore ago