Turneul Internațional Stradivarius „Muzele” ajunge la Timișoara, într-un concert dedicat lui Brâncuși
Publicul timișorean este invitat luni, 22 iunie, la un concert special din cadrul Turneului Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a.
Articol de Radio Timișoara, 20 iunie 2026, 10:35
Concertul va avea loc de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara, și îi va aduce pe scenă pe violonistul Alexandru Tomescu, chitaristul Dragoș Ilie și bandoneonistul Omar Massa.
Ediția din acest an este dedicată marelui sculptor Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la naștere, și propune o călătorie muzicală inspirată de universul său artistic, de relația cu lumina, forma și esența creației.
În centrul concertului se află celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu, instrument de patrimoniu aflat în custodia lui Alexandru Tomescu. Alături de chitară și bandoneon, vioara va da viață unui program care îmbină influențe muzicale diverse și creează un dialog între muzică și celelalte arte.
Turneul Internațional Stradivarius este unul dintre cele mai importante proiecte culturale dedicate promovării muzicii clasice în România și se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Concertul de la Timișoara are o durată de aproximativ o oră și zece minute, iar biletele sunt disponibile prin Eventim România. Prețurile pornesc de la 60 de lei.