StudentFest este cel mai mare festival internațional studențesc de artă și cultură din sud-estul Europei, desfășurat anual de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara. Ediția de anul acesta va avea loc în perioada 19-28 mai. Festivalul își urmărește de la ediție la ediție scopul de a promova tinerii artiști și de a dezvolta continuu mijloace de promovare a acestora.

Festivalul internațional studențesc de artă și cultură StudentFest abordează la cea de-a 25-a ediție o viziune bidirecțională, axată pe de o parte pe rolul artistului în societate ca element creator, în contextul în care lumea are nevoie de reînnoirea permanentă a unor astfel de valori, dar și pe simbolistica artei ca element de înălțare culturală.

Cele 15 secțiuni ale festivalului (Arhitectură, Arte stradale, Arte video, Ceramică, Dans, Design vestimentar, Experimentarium, Fotografie, Grafică, Literatură, Muzică, Pictură, Publicitate, Sculptură și Teatru) vor desfășura ateliere de lucru coordonate de artiști consacrați. În cadrul atelierelor de lucru participanții vor putea să își dezvolte abilitățile artistice, participând în primă instanță la o parte teoretică a fiecărui atelier, urmând ca apoi să aplice în partea practică a acestuia cunoștințele dobândite. Participanții vor iniția concepte, pe care le vor finisa, urmând ca acestea să fie prezentate în ultimele 3 zile ale festivalului sub formă de expoziție sau performance publicului larg.

Tinerii care vor să își aprofundeze cunoștințele în domeniile propuse se pot înscrie ca participanți în cadrul secțiunilor festivalului până în data de 6 mai, completând formularul corespunzător pe site-ul www.studentfest.ro. De asemenea, pe site se găsesc mai multe detalii despre ateliere, secțiuni și festival. Totodată, amintim că înscrierile pentru artiști sunt încă deschise până la data de 20 aprilie 2016, timp în care se poate propune un concept lucrat individu­al sau în echipă, urmând ca în perioada festivalului să fie expus publicului larg.

„La un sfert de secol de artă și cultură StudentFest, ne-am propus ca fiecare dintre cele 15 secțiuni ale festivalului să aducă în atenția publicului  ateliere de lucru dintre cele mai variate și inedite. Astfel pot să enumăr câteva dintre atelierele de lucru de anul acesta: Character Design, Atelier de muzică electronică, Vlogging, Regie și concept de film și multe, multe altele. Lăsăm restul provocărilor de anul acesta să fie descoperite pe site-ul evenimentului, www.studentfest.ro.  Așadar, dacă ești tânăr pasionat de artă și cultură, te așteptăm la unul dintre cele peste 30 de ateliere de lucru ale festivalului.” Mădălin PĂTRAȘCU, coordonator general StudentFest25.

StudentFest25, mai 2016

StudentFest a debutat în 1992, inițial ca un protest împotriva cenzurii libertății de exprimare.

În decursul celor 24 de ediții festivalul a avut peste 7 200 de participanți și invitați speciali, evoluând și devenind un festival de artă și cultură consacrat la nivel național. De-a lungul celor 24 de ediții a adus un aport important comunității și, mai ales, tinerilor artiști. Festivalul se va desfășura pe o perioadă de 10 zile, timp în care se vor fi oferite mai multe ateliere de lucru pasionaților și evenimente publicului. Primele 7 zile vor fi dedicate unor ateliere intensive de creație. Aici, participanții vor avea ocazia să-și dezvolte spiritul artistic si abilitățile sub îndrumarea unor profesioniști și artiști consacrați în domeniu.

În tot acest timp festivalul a strâns o colecție impresionantă de cifre: participanți, premii, public etc.

Înfiinţată la 27 martie 1990, Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT) este singura organizaţie sindical-studenţească din Universitatea de Vest din Timişoara, fiind cea mai reprezentativă organizaţie din UVT şi, în acelaşi timp, un punct de reper pentru toate ligile studențeşti din ţară.

OSUT este membră cu drepturi depline a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) şi adesea activă în Uniunea Europeană a Studenţilor (ESU). De asemenea, OSUT este membră a Fundaţiei Judeţene pentru Tineret Timiş (FITT), a Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, în Consiliul Consultativ pe Probleme de Tineret de pe lângă Primăria Municipiului Timişoara, a Coaliției pentru Date Deschise şi înregistrată în Repertoarul ONG al Camerei Deputaţilor, fiind persoană juridică neguvernamentală.

Misiunea OSUT este de a asigura un mediu universitar mulat pe nevoile educaţionale, sociale, economice şi culturale ale şi de a veghea asupra respectării drepturilor acestora.

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

36 de minute ago

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

9 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

9 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

10 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

11 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

11 ore ago