Familia Regală, prezentă la trei evenimente culturale organizate la Săvârșin
Manifestările sunt dedicate jurnalistului, scriitorului și muzicianului Mircea Eugen Goian, care va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al comunei.
Articol de Radio Timișoara, 7 noiembrie 2026, 05:54
Săvârșinul găzduiește astăzi, trei evenimente culturale la care vor participa Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Radu.
Manifestările sunt dedicate jurnalistului, scriitorului și muzicianului Mircea Eugen Goian, care va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al comunei.
Distincția îi va fi acordată în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Fundației Regale pentru Patrimoniu și Dezvoltare, în semn de apreciere pentru activitatea sa de aproape cinci decenii în domeniul muzicii, jurnalismului și promovării patrimoniului cultural.
Programul va continua cu lansarea volumului „Ultima nuntă a lui Dracula”, care readuce în atenție evenimente istorice din anul 1476 și îi are printre personajele principale pe regele Matia Corvin și pe Vlad Țepeș. Lansarea are loc în anul în care se împlinesc 550 de ani de la moartea domnitorului.
Ultimul eveniment al zilei va fi un concert de muzică medievală susținut de ansamblurile Huniadi Cantores și Cimpoierii din Transilvania. Spectacolul va avea loc în Satul Regal, pe Domeniul Regal de la Săvârșin, și va fi deschis publicului.
Primarul comunei Săvârșin, Ioan Vodicean, a amintit legătura mai veche dintre ansamblul Huniadi Cantores și Familia Regală. Înființat de Mircea Eugen Goian, grupul a susținut primul concert în fața Regelui Mihai și a Familiei Regale, chiar la Domeniul Regal de la Săvârșin, în anul 2006.