Exit Oz şi Baba Dochia LIVE VIDEO la Fusion INfusion !

Vineri 20 ianuarie, am transmis LIVE VIDEO pe facebook.com/timisoarafm/ de la Escape Venue Timișoara, evenimentul Fusion INfusion, cu Exit Oz, Baba Dochia, Burner Greene şi VJ Burger.
Update: vedeți înregistrările Full HD cu Exit Oz și Baba Dochia !

Exit Oz este un proiect timișorean născut în 2011 din sesiunile de improvizație făcute de Alexandru Iovan (saxofon tenor, voce) și Ovidiu Zimcea (sintetizator, sample-uri). Una dintre melodiile incluse pe albumul de debut al timişorenilor de la Exit Oz, „Zurobara spre Orient”, scria Zoltan Varga pe site-ul pressalert, a fost folosită în promo-ul oficial al unei expoziţii dedicate celebrului romancier şi orator american William Seward Burroughs, care a avut loc la Londra, sub numele de Animals in the Wall. Aceeaşi piesă a fost inclusă şi în compilaţia lunară Music Alliance Pact, care cuprinde piese ale unor formaţii din Statele Unite Ale Americii, Spania, Coreea de Sud, Puerto Rico, Portugalia, Peru, Mexic, Japonia sau Franţa.
Primul album al celor de la Exit Oz conține 8 piese și este axat pe elementul Pământ. ‘Împământenit’ este un album tematic și antitetic în relația cu locul de baștină, despre întoarcere, stagnare și liniște, fără a omite momente de paroxism. Influențele muzicale sunt variate, pornind de la folclorul românesc la muzica ambientală și până la free jazz. Grafica albumului, care poartă un rol important în identitatea acestuia, a fost realizată de Ioana Vreme Moser, iar layout-ul de Alex Iliescu. Dealtfel, albumul a fost bine primit de melomanii din întreaga lume, recenzii favorabile ale discului timişorenilor apărând atât în ţara noastră cât şi în Grecia sau Polonia.

Baba Dochia, conform aceleiași surse, este un melanj de electronică și rock live, topindu-se în același vas sintetizatoare, riff-uri grele de chitara, beat-uri organice și sintetice, asezonat pe alocuri cu melancolie și agresivitate. Proiectul a luat naștere în Sighișoara în anul 2006, lansarea primului album Team Sleep determinându-i pe membrii fondatori Leon Lototchi și Marius Pop să urmeze calea producției muzicale; prieteni din copilărie, experiențele trăite împreună i-a dus către crearea unei direcții muzicale comune. Ulterior cei doi membri fondatori s-au relocat în Cluj-Napoca. Dorința de a face din Baba Dochia un spectacol complet audio-vizual a început prin recrutarea lui Cristian „No Bijoux” Cânpean în 2012, care pregătește partea de visuals pentru show-urile live. Evoluția a continuat cu extinderea spre full band, primul pas în această direcție fiind făcut prin intervențiile live ale lui Marius la chitară și prin cooptarea în trupă a lui Andrei Voicu la tobe. Dealtfel, formaţia clujeană a susţinut primul ei concert în afara ţării în 5 ianuarie 2017, în cadrul unui festival din India.

Evenimentul pregătit de Escape Kru şi Freenetik Party a fost completat cu setul susţinut de Burner Green şi visual-urile puse la cale de VJ Burger.

 

Articole asemănătoare

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

4 ore ago

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

7 ore ago

Trenul cu pelerinii din Ungaria, participanți la procesiunea de la Șumuleu Ciuc, a intrat în țară prin Arad

Trenul care îi poartă pe pelerinii din Ungaria la Șumuleu Ciuc a intrat, vineri, în…

8 ore ago

Muzeele din Timișoara rămân închise în semn de protest în Noaptea Muzeelor

Muzeul Național de Artă din Timișoara a anunțat că refuză să organizeze evenimentul Noaptea Muzeelor,…

8 ore ago

Circulație restricționată și parcare închisă, zilele următoare la Timișoara

Parcarea publică de pe strada Ștrandului va fi închisă din 20 mai până în 22…

9 ore ago

Stop joc, după cinci meciuri în maximum de seturi

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a fost învinsă de japoneza Moyuka Uchijima, cu 6-2,…

9 ore ago