Începe Festivalul Internațional JazzTM 2014 la Timișoara

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional JazzTM începe miercuri la Timișoara. Pe scena din Piața Victoriei vor evolua muzicieni timișoreni și nume importante ale jazzului internațional

JazzyBIT şi Andreya Triana îşi vor sustine programele artistice pe data de 9 iulie, urmaţi de Terri Lyne Carrington feat. Lizz Wright, care vor începe astfel turneul european al acestei veri, cu o premieră la Timişoara.

Neil Cowley, cunoscut şi ca pianistul celebrei cântăreţe pop Adele, va concerta în data de 10 iulie, în aceeaşi seară în care vor urca pe scenă Al Jarreau, emblemă a jazz-ului mondial, cu 21 de nominalizări şi şapte premii Grammy câştigate şi Blazzaj, trupa de referinţă a jazzului timişorean.

Anoushka Shankar, Teo Milea şi The Cat Empire, care, de asmenea, îşi începe turneul european prin concertul de la Timişoara, vor încheia festivalul, pe 11 iulie. Anoushka Shankhar a început încă din luna mai un turneu european care conţine câteva concerte la mari festivaluri ale continentului. Recunoscută pentru faptul că a introdus ritmurile indiene în muzica mainstream, Anoushka Shankhar declara că a reușit să popularizeze ideea că o femeie poate cânta la sitar, un instrument rezervat aproape în exclusivitate bărbaţilor.

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Jazz TM se va desfăşura în perioada 9-11 iulie, de miercuri până vineri, în Piaţa Victoriei.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara mizează pe un public numeros, 25.000-30.000 de oameni, la cea de-a doua ediţie a Jazz TM.

Autorităţile locale au anunţat că mijloacele de transport în comun vor circula după un program prelungit în cele trei zile ale festivalului, pentru ca oamenii care nu dispun de o maşină personală să aibă cu ce să ajungă acasă după ce se termină concertele din centrul oraşului, iar accesul va fi liber în parcarea din curtea primăriei.

Accesul la Jazz TM va fi liber, dar, la fel ca şi la prima ediţie, va exista o zonă special amenajată cu 400 de scaune în faţa scenei, unde se va intra contra cost: 50 de lei/ festival.

Articole asemănătoare

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

52 de minute ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

4 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

4 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

8 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Meteorologii anunță că arii relativ extinse în Crișana, local în Banat, vor fi averse și…

9 ore ago

„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”

Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani…

17 ore ago