Kids Fest a cucerit Cetatea Oradea. PROGRAM / GALERIE FOTO

Cetatea Oradea s-a transformat de astăzi, pentru trei zile, într-o Țară a Copilăriei. Lecțiilor de la școală le-au luat locul cele de  olărit, minigolf,   tir cu arcul şi …  echitaţie, iar  în curtea Cetăţii au început spectacolele: cei mici au întâlnire cu Toppolina și Hapciu, iar carismatica Ella Bella a venit la  festival  tocmai din YupiLandia.  Eduard și Bianca  au învăluit cetatea în magie, iar duminică de la 5 preia acest rol Iluzionistul Lorenzo.  Sâmbătă de la 10  – Trupa Marionete a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad ne invită la Jocuri Magice , iar de la prânz actorul Marian Râlea, va anima festivalul cu spectacolul “Judecata Poveștilor”.

Duminică de la 11 , mici și mari pot vedea   Revizorul, după Gogol, iar de la ora 19 Teatrul pentru Copii și Tineret Merlin Timișoara aduce pe scenă Noua poveste a Scufiței Roșii.

Sărbătoriții au parte în aceste zile de sesiuni de face painting, tatuaje cu sclipici și baloane modelate după bunul plac. O serie de ateliere inedite sunt programate pentru cele 3 zile de eveniment, menite să stimuleze creativitatea și să provoace imaginația celor prezenți: de la atelier de luterie, atelier de olărit și meșteșuguri, până la air soft și tir cu arcul. Totodată, Centrul de echitație Mentor va susține în premieră ateliere de echitație în parcul Cetății de la intrarea estică.

O evadare din atmosfera fierbinte a evenimentului poate fi o vizită la Complexul Cultural al Muzeului Orașului Oradea din cetate. Pe 1 iunie accesul familiilor cu copii este gratuit.

Părinții și bunicii  își pot aminti cum arăta „Copilăria în Epoca de Aur” vizitând  expoziția de jucării din anii ’70-’80 de la etajul doi al corpului A al cetății, din cadrul Complexului Cultural al Muzeului Orașului.



Programul complet îl găsiți mai jos.

Distracție plăcută și  … La mulți ani!

Spectacole VINERI – 1 iunie

11:00 – 12:00: Povești populare maghiare, Trupa Arcadia Oradea
12:00 – 13:00: Spectacol Toppolina și Hapciu
16:00 – 17:30: Spectacol Ella Bella
18:00 – 18:30: Mic sau mare?, Trupa Arcadia Oradea 0-3 ani
17:00, 19:00, 20:00 – ”Aventuri în orășelul magic” spectacol interactiv de magie cu Eduard și Bianca (Corp G)

Spectacole SÂMBĂTĂ – 2 iunie

10:00 – 11:00: Jocuri Magice – Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, Trupa Marionete
12:00 – 13:15: Spectacolul ”Judecata Poveștilor”; cu Marian Râlea
16:00 – 17:00: Aventurile lui Paprikajancsi a Trupei Lilliput, Teatrul Szigligeti
18:00 – 19:00: Teatru pe roți: Povești cu clovni, Compania Soso și Nuți, Arad
19:00 – 20:00: Șsst!!!, spectacol interactiv cu Șerban Borda
20:00 – 21:00: Spectacol de dans Mana Dance Academy

10:00 – 14:00, 16:00-20:00: Atelier de echitație, Centrul de echitație Mentor

Activități zilnice:

  • Casa Meșteșugărească Oradea – 14:00-18:00
    • Atelier Olărit – 14:00-18:00
    • Atelier Curcubeu de Fructe și Legume cu Amelia Șelariu – 14:00-16:00 (Corp G)
    • Atelier Luterie – 10:00-20:00
    • AirSoft – 10:00-20:00
    • Tir cu Arcul – 10:00-20:00
    • Parc Jucării Tradiționale – 11:00-19:00
    • Bufoni regali, statui în levitație, soldați de jucărie, omul oglindă – 13:00 – 20:00
    • Parc minigolf – 11:00-19:00
    • Joc de societate uriaș – 14:00-20:00
    • Darts uriaș – 11:00-19:00
    • Imagination playground – 11:00-19:00
    • Personaje de basm și personaje Disney – 13:00 – 20:00
    • Face painting, tatuaje cu sclipici și modelaj de baloane – 13:00 – 20:00
    • Expoziție de pictură ”Joc și culoare” – Asociația Art Flora Oradea, Clubul Copiilor și Elevilor Marghita, Prof. Coord. Florina Silvia Iepure (Corp G) – 10:00 – 20:00
    • Expoziție de pictură și grafică „File de manuscris” – Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Prof. Coord. Emilia Negru (Muzeul Cetății) – 10:00-18:00
    • Muzeul Orașului Oradea (acces gratuit pentru familiile cu copii pe 1 iunie) – 10:00-18:00
    • Expoziție de jucării din anii ’70-’80 „Copilăria în Epoca de Aur” (în muzeu) – 10:00 – 18:00 (Corp A, etaj 2)

Kids Fest Oradea este cel mai mare eveniment dedicat copiilor organizat în Oradea. Evenimentul este organizat de Primăria Oradea prin APTOR -Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune  – Visit Oradea

Articole asemănătoare

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

31 de minute ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

36 de minute ago

Omagiu vibrant pentru Juergen Klopp la ultimul său meci la Liverpool

Juergen Klopp și-a condus elevii pentru ultima dată în acest mandat și a câştigat cu…

2 ore ago

Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara

Creația în bronz a sculptorului Péter Jecza, realizată cu ani în urmă, îl înfățișează pe…

3 ore ago

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

6 ore ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

6 ore ago