? ?Piti-Show la spectacolul cu foc și apă de la Festivalul zmeielor

1  iunie va rămâne o zi de neuitat pentru realizatoarea emisiunii ”Piti –Show”, dar și pentru patru dintre copii care îi sunt alături, pentru că ei au fost printre cei care au dat viață extraordinarului spectacol „Sf. Ilie salvează orașul copiilor”, care a încheiat (alături de zmeiele luminoase) prima zi  a celui mai mare festival de  zmeie din estul Europei.
Un spectacol despre copilărie și tentațiile adolescenței, despre permanenta luptă dintre bine și rău. Un spectacol cu apă și foc  regizat de Eva Labadi împreună cu  Dio Zolltan, de la Teatrul Ort-Iki din Debrețin (Ungaria), teatru de unde au venit și cei opt artiști pe picioroange.   Din Timișoara  li s-au alăturat Compania Phantasia (condusă de Eva Labadi), dar și  elevi de  la liceele ”Jean-Louis Calderon” și ”Ion Vidu” (secția actorie) și studenți de la secția Actorie a Facultății de Muzică din Timișoara. Invitat: balerinul Sergiu Mihalic de la Opera Națională română din Timișoara. Regia de sunet a fost asigurată de Mircea Chiu (Radio Timișoara), iar luminile de Teatrul Național din Timișoara.

Festivalul Internațional de Zmeie, Literatură, Muzică şi Arte Plastice ”Scripta volant” se află la prima ediție și continuă la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului și în 2 iunie. Reunește participanţi din România, Germania, Austria, Turcia şi Ungaria. Programul zilei de 1 iunie a inclus și lansarea volumului care a dat numele festivalului: „Scripta volant – O enciclopedie a zmeielor”, de Şerban Foarță. În cele două zile ale festivalului sunt demonstrații ale mânuitorilor de zmeie, concertează 12 formaţii, iar programul mai cuprinde ateliere pentru copii de scriere creativă, construcție şi design de zmeie, jocuri şi muzică cu tema zborului, dezbateri științifice privind sursele de energie alternativă şi lansări de cărţi şi reviste.

 

AFIȘ-PROGRAM

 

Articole asemănătoare

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

6 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

6 ore ago

SCM Timișoara încheie turul pe primul loc / AUDIO

SCM Timișoara a jucat pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de…

7 ore ago

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

12 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

13 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

14 ore ago