Categorii: Fapt divers

14 februarie, Ziua Îndrăgostiților. Legenda Sfântului Valentin

Ziua Îndrăgostiţilor sau Valentine’s Day este sărbătorită, în fiecare în data de 14 februarie. Sărbătoarea este marcată în mod tradiţional în statele occidentale, dar şi în alte ţări, care au împrumutat această celebrare a iubirii.

În această zi, îndrăgostiții trimit milioane de felicitări, iar florile sunt și ele însoțite de mesaje romantice. Sunt extrem de populare şi cadourile care cuprind flori, şampanie şi ciocolată. Unii îndrăgostiţi aleg să sărbătorească această zi luând cina la un restaurant special, mergând la picnic sau pregătind acasă un fel de mâncare savuros. Alţii, pot vizita locuri deosebite sau pot avea diferite activităţi în aer liber. Unele cupluri fac pasul cel mare în această zi şi se căsătoresc sau înaintează o cerere în căsătorie.

Sărbătoarea are la origine legendele care îl au în centru pe Sfântul Valentin. Unele surse susțin că Valentin a fost preot în Roma, în secolele II-III, iar în timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270 d.Hr.), ar fi ajutat tinerii, creştini sau păgâni, să se căsătorească. Împăratul roman era convins că bărbaţii ar fi soldaţi mult mai buni, dacă nu ar fi avut logodnice sau soţii, de aceea a interzis căsătoriile. Preotul ar fi continuat să îi căsătorească pe tineri în secret, fiind descoperit, închis, condamnat și executat pe 14 februarie 269. Aceeaşi legendă spune că Valentin, în timp ce se afla la închisoare, s-a îndrăgostit de fiica paznicului. Înainte de a muri, Valentin i-ar fi trimis acesteia o scrisoare, pe care a semnat-o ”De la al tău Valentin”. De aici a rămas obiceiul de a trimite în această zi mesaje de dragoste.

La sfârşitul secolului al V-lea, în anul 496 d.Hr., Papa Gelasius I a decis ca ziua de 14 februarie, în care a fost executat Valentin, să-i poarte numele şi să fie dedicată martiriului său.

În Evul Mediu erau populare urările îndrăgostiţilor transmise prin viu grai, ”valentinele” scrise de mână apărând după anul 1400. Cea mai veche scrisoare de acest gen, care există şi astăzi, este un poem scris în 1415, către soţia sa, de Charles, duce de Orleans închis în turnul Londrei, capturat în urma Bătăliei de la Agincourt.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

8 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

8 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

10 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

11 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

11 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

11 ore ago