Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Domeniul Regal de la Săvârșin, deschis vizitatorilor și în noiembrie

Domeniul Regal de la Săvârșin este deschis vizitatorilor și în luna noiembrie, însă grupurile vor fi primite doar pe baza unei programări.
Reprezentanţii Casei Regale au anunțat că de la începutul acestui sezon de vizitare, în primăvară, au trecut de porţile domeniului peste 12.000 de vizitatori.
Vizitarea domeniului se face în prezenţa ghidului, iar turiştii pot face plimbări în Parcul Regal, pot admira Grădina Ascunsă. De asemenea, se poate vizita Garajul auto, cu mașinile de colecție ale fostului suveran, şi Atelierul Regelui.
Sezonul de vizite a început în martie, dar până la 30 aprilie turiştii au avut acces pe Domeniul Regal doar în baza programării. În perioada mai – octombrie, turiştii au acces fără programare de vineri până duminică între orele 9,00 şi 18,00, iar în afara acestui program de pot planifica vizite cu grupuri.
Domeniul Regal Săvârşin a fost deschis pentru turişti pentru prima dată după întoarcerea Familiei Regale în ţară în luna mai a anului trecut.

Domeniul Regal de la Săvârșin, deschis vizitatorilor și în noiembrie

Articol de Radio Timișoara, 6 noiembrie 2022, 17:24

 

Avram Iancu a reușit să traverseze Canalul Mânecii înot, în stilul bras
Fapt divers luni, 17 august 2026, 14:57

Avram Iancu a reușit să traverseze Canalul Mânecii înot, în stilul bras

Avram Iancu a reușit să traverseze Canalul Mânecii înot, în stilul bras, după o cursă care, potrivit primelor informații, a durat 24 de ore...

Avram Iancu a reușit să traverseze Canalul Mânecii înot, în stilul bras
Peste 250 de aparate fotografice spun povestea fotografiei, la Casa Maghiară din Timișoara
Fapt divers luni, 17 august 2026, 07:31

Peste 250 de aparate fotografice spun povestea fotografiei, la Casa Maghiară din Timișoara

Peste 250 de aparate fotografice din epoci și generații diferite pot fi descoperite în această perioadă la Casa Maghiară din Timișoara într-o...

Peste 250 de aparate fotografice spun povestea fotografiei, la Casa Maghiară din Timișoara
Romanian Tuning Addicts; mașini din țară și din străinătate expuse la Timișoara
Fapt divers duminică, 16 august 2026, 07:32

Romanian Tuning Addicts; mașini din țară și din străinătate expuse la Timișoara

Evenimentul reunește automobile personalizate și accesorizate, iar vizitatorii pot afla direct de la proprietari detalii despre proiectele,...

Romanian Tuning Addicts; mașini din țară și din străinătate expuse la Timișoara
Avram Iancu încearcă duminică traversarea Canalului Mânecii, în stil bras
Fapt divers sâmbătă, 15 august 2026, 17:21

Avram Iancu încearcă duminică traversarea Canalului Mânecii, în stil bras

Polisportivul din Petroșani, Avram Iancu, va încerca duminică să traverseze Canalul Mânecii înotând exclusiv în stil bras, fără costum de...

Avram Iancu încearcă duminică traversarea Canalului Mânecii, în stil bras
Fapt divers sâmbătă, 15 august 2026, 16:43

Perseidele, observate din curtea unei clădiri emblematice din Timișoara

Evenimentele dedicate astronomiei continuă la Timișoara, după eclipsa parțială de Soare și apogeul Perseidelor. La inițiativa Colterm, câteva...

Perseidele, observate din curtea unei clădiri emblematice din Timișoara
Fapt divers marți, 11 august 2026, 20:06

Eclipsa parțială de Soare și Perseidele, observate alături de comunitatea UVT, la Lucareț

Iubitorii de astronomie sunt așteptați mâine seară la Lucareț, unde comunitatea Universității de Vest din Timișoara organizează o sesiune de...

Eclipsa parțială de Soare și Perseidele, observate alături de comunitatea UVT, la Lucareț
Fapt divers duminică, 9 august 2026, 12:49

Muzeul Satului Bănățean vrea să salveze o moară tradițională din Banatul de Munte

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara pregătește un nou proiect de salvare a patrimoniului rural. După relocarea unei gospodării...

Muzeul Satului Bănățean vrea să salveze o moară tradițională din Banatul de Munte
Fapt divers vineri, 7 august 2026, 18:28

Avram Iancu sărbătorește 50 de ani traversând Canalul Mânecii în stilul bras

Înotătorul în ape libere Avram Iancu își propune să marcheze împlinirea vârstei de 50 de ani printr-o nouă provocare sportivă de...

Avram Iancu sărbătorește 50 de ani traversând Canalul Mânecii în stilul bras