Categorii: Fapt divers

S-a aflat motivul pentru care oamenii merg la serviciu chiar dacă sunt bolnavi

Experţii britanici au descoperit motivele pentru care oamenii merg la serviciu, chiar dacă sunt bolnavi. Rezultatele cercetării au fost publicate în „Journal of Occupational Health Psychology”.

S-a demonstrat că angajaţii merg la locul de muncă, deşi sunt bolnavi, din cauza pretenţiilor ridicate ale angajatorilor, stresului şi lipsei de garanții că vor găsi un nou loc de muncă, în cazul în care şi-l pierd pe cel prezent.

Oamenii de ştiinţă compară această atitudine cu prezenteismul, situația în care o persoană are sentimentul că trebuie să meargă neapărat la serviciu, chiar dacă este prea bolnavă, stresată sau distrată pentru a putea fi productivă. Aceste persoane cred că trebuie să rămână peste program, deşi nu este cazul. Cu toate acestea, prezenteismul nu poate fi asociat doar cu stima de sine scăzută a angajatului, ci și cu motivația sa ridicată, cu solidaritatea corporativă.

Potrivit studiului, dacă angajatorul ar accepta o absență ca fiind normală în caz de îmbolnăvire, eficiența muncii ar creşte în mod semnificativ. În cadrul cercetării, au fost analizate datele provenite de la 61 de studii, la care au participat 175.000 de persoane din 34 de țări.

 

Sursa: Rador

Articole asemănătoare

Doi muncitori care lucrau la reparaţiile Gării de Nord Timişoara, acroşaţi de tren

Doi muncitori care se aflau pe o scară cu nacelă, în timp ce efectuau lucrări…

52 de minute ago

CSM Reșița își pierde golgheterul

Marian Drăghiceanu părăsește Valea Domanului. În urmă cu o săptămână, clubul anunța, pe pagina de…

2 ore ago

SCM Timișoara, din nou învinsă de Dinamo

S-a încheiat 28-22 în favoarea bucureștenilor, deși bănățenii au fost spre final foarte aproape de…

3 ore ago

CSC Dumbrăvița readuce un jucător de bază din sezoanele trecute

Mijlocașul Luca Bodri revine în tricoul alb-verde după un an. În precedentul sezon, a evoluat…

7 ore ago

Contracte prelungite la SCM Timișoara

Staff-ul administrativ al SCM Timișoara pentru sezonul 2024/2025 a fost definitivat. Sergiu Pașca va continua…

9 ore ago

Fanii Corvinului pot achiziționa, de azi, bilete la Supercupa României

Campioana României, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, Corvinul Hunedoara, vor lupta pentru trofeu joi, 4…

9 ore ago