Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Târgul de Crăciun de la Castelul Regal Săvârşin este deschis pentru vizitatori

Vizitatorii sunt aşteptaţi pe domeniul regal până duminică, între orele 10.00 şi 19.00.

Târgul de Crăciun de la Castelul Regal Săvârşin este deschis pentru vizitatori

Articol de Radio Timișoara, 20 decembrie 2024, 15:56 / actualizat: 21 decembrie 2024, 13:31

Târgul de Crăciun de la Castelul Regal Săvârşin găzduiește meşteşugari şi producători locali, iar turiștii pot vizita unele dintre cele mai importante obiective ale domeniului.

La deschiderea târgului au participat Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu, împreună cu Alteţa Sa Regală Principesa Sofia şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria. Au mai fost prezenţi primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, alături de reprezentanţi ai primăriei şi ai Fundaţiei Colecţia Regală, care a organizat târgul.

“Expun, ca şi anul trecut, meşteşugari şi producători locali din Săvârşin, din comunele din împrejurimi şi din judeţul Arad, precum şi din Bihor, Cluj, Timişoara şi Hunedoara”, se arată pe pagina de Facebook a familiei regale.

La deschiderea târgului, cei prezenţi au ascultat colindele româneşti interpretate de Corul Casei de Cultură din Cluj-Napoca, ansamblu muzical care a susţinut, de-a lungul anilor, peste 700 de concerte.

În afară de târg vizitatorii vor mai putea vedea Muzeul Regal al Automobilului, Casa Ceaiului, Atelierul Auto al Regelui Mihai şi Magazinul de Suveniruri, Parcul Regal fiind închis pe perioada iernii.

Crăciun la Săvârșin

Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu se află la Săvârşin de Crăciun şi Anul Nou, alături de Alteţele Lor Regale Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Conform tradiţiei, familia regală va împărţi daruri de Crăciun unor familii nevoiaşe din comună, dar şi angajaţilor de la castel şi de la Ocolul Silvic Săvârşin.

Sâmbătă, la castel vor ajunge şi colindători, între care Ansamblul ‘Cununa Craiului’ din judeţul Cluj şi Ansamblul ‘Crişana’ din Oradea.

În Ajunul Crăciunului, Dubaşii din Săvârşin vor fi aşteptaţi în piaţa cu fântână din incinta Satului Regal. În dimineaţa de 25 decembrie, familia regală va participa la slujba de Crăciun de la Biserica Ortodoxă din Săvârşin.

Reporter: Alex Negru

Peste 250 de aparate fotografice spun povestea fotografiei, la Casa Maghiară din Timișoara
Fapt divers luni, 17 august 2026, 07:31

Peste 250 de aparate fotografice spun povestea fotografiei, la Casa Maghiară din Timișoara

Peste 250 de aparate fotografice din epoci și generații diferite pot fi descoperite în această perioadă la Casa Maghiară din Timișoara într-o...

Peste 250 de aparate fotografice spun povestea fotografiei, la Casa Maghiară din Timișoara
Romanian Tuning Addicts; mașini din țară și din străinătate expuse la Timișoara
Fapt divers duminică, 16 august 2026, 07:32

Romanian Tuning Addicts; mașini din țară și din străinătate expuse la Timișoara

Evenimentul reunește automobile personalizate și accesorizate, iar vizitatorii pot afla direct de la proprietari detalii despre proiectele,...

Romanian Tuning Addicts; mașini din țară și din străinătate expuse la Timișoara
Avram Iancu încearcă duminică traversarea Canalului Mânecii, în stil bras
Fapt divers sâmbătă, 15 august 2026, 17:21

Avram Iancu încearcă duminică traversarea Canalului Mânecii, în stil bras

Polisportivul din Petroșani, Avram Iancu, va încerca duminică să traverseze Canalul Mânecii înotând exclusiv în stil bras, fără costum de...

Avram Iancu încearcă duminică traversarea Canalului Mânecii, în stil bras
Perseidele, observate din curtea unei clădiri emblematice din Timișoara
Fapt divers sâmbătă, 15 august 2026, 16:43

Perseidele, observate din curtea unei clădiri emblematice din Timișoara

Evenimentele dedicate astronomiei continuă la Timișoara, după eclipsa parțială de Soare și apogeul Perseidelor. La inițiativa Colterm, câteva...

Perseidele, observate din curtea unei clădiri emblematice din Timișoara
Fapt divers marți, 11 august 2026, 20:06

Eclipsa parțială de Soare și Perseidele, observate alături de comunitatea UVT, la Lucareț

Iubitorii de astronomie sunt așteptați mâine seară la Lucareț, unde comunitatea Universității de Vest din Timișoara organizează o sesiune de...

Eclipsa parțială de Soare și Perseidele, observate alături de comunitatea UVT, la Lucareț
Fapt divers duminică, 9 august 2026, 12:49

Muzeul Satului Bănățean vrea să salveze o moară tradițională din Banatul de Munte

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara pregătește un nou proiect de salvare a patrimoniului rural. După relocarea unei gospodării...

Muzeul Satului Bănățean vrea să salveze o moară tradițională din Banatul de Munte
Fapt divers vineri, 7 august 2026, 18:28

Avram Iancu sărbătorește 50 de ani traversând Canalul Mânecii în stilul bras

Înotătorul în ape libere Avram Iancu își propune să marcheze împlinirea vârstei de 50 de ani printr-o nouă provocare sportivă de...

Avram Iancu sărbătorește 50 de ani traversând Canalul Mânecii în stilul bras
Fapt divers sâmbătă, 25 iulie 2026, 20:28

DNSC avertizează asupra rețelelor Wi-Fi gratuite. Datele personale și conturile bancare pot fi compromise

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că utilizarea rețelelor Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele...

DNSC avertizează asupra rețelelor Wi-Fi gratuite. Datele personale și conturile bancare pot fi compromise