Categorii: Fapt diversMeteo

VIDEO / Ursul Rocky de la Grădina Zoologică din Timișoara nu și-a văzut umbra. Meteorologii confirmă vreme ca de primăvară

Ziua de 2 februarie este o sărbătoare populară cunoscută sub numele de Stretenia, asociată cu sărbătoarea creștină Întâmpinarea Domnului. Aceasta ne amintește de aducerea la Templu a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfânta Fecioară Maria, la 40 de zile de la Naștere, spre a fi închinat Domnului.

În mitologia populară, Stretenia este și Ziua Ursului, cunoscută și ca Martinul cel Mare. Este la mijlocul celor trei zile succesive ale Martinilor de iarnă, sau Sân-Martinii, iar în mitologia populară, în această zi, ursul iese din hibernare și părăsește bârlogul. Conform tradiției, el își privește umbra în zăpadă. Dacă este frig sau ceață și nu-și vede umbra, își dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu și bea o gură de apă și își vede de treburi prin pădure. Dacă timpul este frumos, cu soare și își vede umbra pe zăpadă, intră din nou în bârlog, pentru că iarna va mai dura 40 de zile.

Tradiţia a fost astăzi verificară de mai mulţi timişoreni, care au venit la Grădina Zoologică să vadă urşii.

Vedeta grădinii zoologice din Timişoara, ursul Rocky, a fost vizitat astăzi de mulţi curioşi. Oamenii au confirmat că au venit special pentru urşi şi pentru a afla cum va fi vremea, în următoarea perioadă.

Special am venit să văd cât mai ține iarna. Dar astăzi înseamnă că nu mai ține.

Pentru urs am venit, să vedem dacă își vede umbra. Așa se spune în popor.

Astăzi, doar veteranul grădinii zoologice s-a încumetat să iasă la lumină. Rocky, ursul-emblemă, şi-a luat liniştit prânzul, fără să se sperie de propria umbră. Administratorul zooului, Claudiu Chira, spune că motivul este acela că peste iarnă, urșii nu au hibernat.

A fost destul de cald și au primit mâncare, dar au stat înăuntru. Se descurcă foarte bine, sunt niște urși adulți la noi, toți trei cu vârsta de peste 10 ani. Rocky, masculul, este celebritatea Gărdinii Zoologice și cel mai mare.

Iar dacă legenda ursului care îşi vede umbra, e distractivă mai ales pentru cei mici, animalul în sine este un simbol important, care datează încă de pe vremeal geto-dacilor, spune etnologul  Maria Mândroane.

Ursul, ca totem și ca animal, în societatea veche a fost foarte apreciat pentru puterea lui, pentru asemănarea lui cu omul și pentru foloasele lui. Știm că, la Rusalii, călușerii care umblau cu acel urs și se efectuau acele ritualuri de vindecare, ursul era nedespărțit de toate ritualurile făcute în societatea arhaică.

Se pare că Rocky a făcut o prognoză destul de exactă.  Meteorologul din cadrul Serviciului Regional de Prognoză a Vremii Banat Crişana, Carmen Moisa, ne anunţă că în următoarele zile, deşi vin precipitaţii, temperaturile rămân peste normalul termic al perioadei.

De joi vremea se va răci ușor. Temperaturile rămân totuși peste valorile normale în această perioadă. În cursul zilei va mai ploua pe ici pe colo, iar noaptea, începând din extremitatea vestică vor fi precipitații sub formă de lapovița sau chiar ninsoare. Precipitații mixte vor fi și în cursul zilei de vineri. Iar de sâmbătă, vremea se va ameliora și se va încălzi din nou, deci vom avea din nou vreme ca de primăvară, spre sfârșitul săptămânii.

Oamenii din popor asociază comportamentul ursului cu timpul capricios de la sfârșitul iernii, precum și Baba Dochia este răspunzătoare de zilele schimbătoare de la începutul primăverii. De asemenea, se crede că în această zi timpul este favorabil pentru observații meteorologice și astronomice.

Țăranii știu cum va fi vremea după comportamentul ursului și pot face prognoza timpului optim al culturilor de peste an.

GALERIE FOTO

Articole asemănătoare

AUDIO / CSM Oradea, sigură de barajul spre Liga Zimbrilor

Formația antrenată de către Cosmin Liberț și Dan Pițigoi a revenit spectaculos după ce a…

49 de minute ago

Cine joacă mâine la sala ”Constantin Jude”?

Finala Ligii I de fotbal în sală se mută la Timișoara. Astăzi, de la ora…

o oră ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din nordul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe, între orele 8.00 și 18.00, furnizarea apei calde la punctele termice…

5 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi caldă și în general instabilă cu cer temporar noros. Pe arii…

6 ore ago

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

14 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

19 ore ago