Domnica Trop – Tezaur Uman Viu – a trecut la cele veșnice

Mehedințiul plânge din nou…rapsodul, poate cel mai prețios pe care l-am avut vreodată – Domnica Trop, s-a stins la 87 de ani.

Articol de Daniela Bacila, 21 ianuarie 2026, 11:52

Diferenţa dintre rapsozii populari şi interpreţii cântecului popular constă în primul rând în modul în care aceştia percep, păstrează şi redau creaţiile folclorice. Meritul rapsozilor este deosebit de important, ei sunt primii piloni în acest proces de transmitere. Faptul că reuşesc să păstreze nealterate atât cântecele în sine, fie ele doinite sau de joc, cât şi stilul de interpretare, autencitatea în cele mai subtile detalii, îi plasează într-o sferă preţioasă.

Pe Domnica Trop am avut ocazia să o urmărim pe viu pe scena Festivalului “Mariana Drăghicescu”, datorită Feliciei Stoian, în anul 2019, la Sala Capitol. Ne-a rămas întipărită în minte imaginea – o icoană vie a neamului românesc.

«Domn maistru, nu mai da, bre, din mâini, că mă încurci!». Îi spunea Domnica Trop maestrului Paraschiv Oprea pe scena unui festival.

„Vă daţi seama ce a fost în sală: publicul a izbucnit în râs. După acest intermezzo am reluat piesa, iar Domnica Trop a cântat dumnezeieşte. Eu trebuia să fiu atent la ea, să ghidez orchestra după ea… A fost un succes imens!” (Paraschiv Oprea).

Ne povestea cam același lucru și maestrul Gelu Stan care a acompaniat-o la Drobeta Turnu Severin în Festivalul „Cântec nou în Mehedinți”.

În Enciclopedia României găsisem un articol despre Domnica Trop cu referințe clare, pe care l-am folosit de multe ori în emisiunile mele [apud: George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009].

Domnica Trop a fost fiica unor ţărani, ea însăşi având ca ocupaţie păstoritul.

A fost descoperită la vârsta de 35 de ani de învăţătorul Vasile Căpăstraru. Acesta a prezentat-o soliştilor Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu, aflaţi într-un turneu la Izverna în anul 1973. Ei au ajutat-o să-şi înregistreze cântecele la Radio Bucureşti. Repertoriu său era specific zonei muntoase de confluenţă dintre judeţele Mehedinţi şi Caraş-Severin. Domnica Trop a cucerit prin melosul distinctiv faţă de tot ceea ce se cunoaşte în folclorul românesc, fiind considerată o voce rar întâlnită, nu numai în Oltenia de sub munte, ci chiar în Europa. Nu a părăsit locurile natale decât atunci când a participat la marile festivaluri sau când era invitată radio sau televiziune.

Repertoriu înregistrat de-a lungul anilor

Domnica Trop are puţine discuri şi câteva zeci de înregistrări, dar cântecele ei sunt foarte cunoscute în lumea iubitorilor de folclor autentic, printre acestea se numără S’ara când răsare luna, Nu vine neica, nu vine, doinele grele: Ursitoare, Ursitoare, Mărie, Mărie, S-o legat, neică, legat, Fire-al naibului de dor, Şarpe, şarpe din dudău sau bocetul de priveghi Zorile. Din bogatul ei repertoriu au preluat şi s-au influenţat o mulţime de cântăreţi ai vechii şi noii generaţii. Cunoscuta interpretă Angelica Stoican, după afirmaţiile profesorului Eleodor Popescu „s-a inspirat, în începuturile ei artistice din folclorul autentic al zonei, din repertoriul nealterat al rapsodului popular Domnica Trop”.

Domnica Trop a obţinut Trofeul Festivalului „Cântec nou în Mehedinţi”, Premiul Special pentru Autenticitate la Festivalul „Maria Tănase” (1973), Locul I pe ţară la Festivalul „Cântarea României” (1979) şi Premiul Naţional „Ethos” (1999), primul acordat în „pepiniera” folclorică a judeţului Mehedinţi.

Cea mai mare recunoaştere este acum titlul de „Tezaur Uman Viu”, obţinut în 2013, din partea UNESCO.

Îşi amintea fiecare vers pe care l-a compus în ultimii 50 de ani. Chiar dacă a făcut numai patru clase, şcoala vieţii a însemnat pentru ea cântecul, pe care l-a scos la lumină din tinereţe.

Dumnezeu să o odihnească în pace…

Daniela Băcilă