Ascultă Radio România Timișoara Live • 

VIDEO – Mariana Anghel în direct la Radio Timişoara, cu noul ei album „Suntem uniţi de Carpaţi”

Mariana Anghel 4Personalitate distinctă a melosului popular românesc, Mariana Anghel, prin sensibilitate şi talent, reuşeşte mereu să capteze atenţia celui care o ascultă, să-l încânte prin gingăşia, puritatea şi sinceritatea interpretării în care-şi pune sufletul de om şi artist.

VIDEO – Mariana Anghel în direct la Radio Timişoara, cu noul ei album „Suntem uniţi de Carpaţi”

Articol de Daniela Bacila, 19 ianuarie 2016, 16:20 / actualizat: 3 martie 2016, 13:50

Născută la 16 mai 1966, pe Valea Streiului, la Călanul Mic, în judeţul Hunedoara, Mariana Anghel a păşit sfios în marea lume a cântecului popular românesc la o vârstă fragedă – 16 ani – când a câştigat locul al III-lea la Festivalul folcloric de la Orşova, apoi Marele premiu la un festival de amploare din Drobeta Turnu Severin – „Cântec nou în Mehedinţi”, unde a fost acompaniată de orchestra ansamblului profesionist „Banatul” din Timişoara, sub bagheta maestrului Gelu Stan.  În acelaşi an – 1982 – a debutat la ediţia a I-a a emisiunii „Tezaur folcloric” realizată de Marioara Murărescu, iar un an mai târziu (în 1983) a câştigat prima etapă a concursului „Floarea din grădină”. Îşi aduce aminte cu nostalgie de primul interviu la emisiunea radiofonică  „Clubul adolescenţilor” de la Radio România Tineret.

A crescut într-o familie de oameni simpli dar înţelepţi care au ştiut să-i dezvolte latura autodidactică atât ei cât şi fratelui ei. Bogaţia folclorică de pe malul Streiului la confluenţa cu Mureşul, din Ţara Haţegului şi Retezat, din Călanul Mic al Ţinutului hunedorean – şi-a lăsat amprenta pe copilăria Marianei Anghel iar mai târziu i-au stârnit dorinţa şi pasiunea pentru culegerea şi promovarea lui. A absolvit Facultatea de arte din cadrul Universităţii „Hyperion” din Bucureşti, secţia etnomuzicologie. La sediul Organizaţiei Internaţionale de Folclor de la Modling (Austria), fotografia sa se află la loc de cinste, ca reprezentantă a folclorului românesc, în galeria valorilor din muzică populară a ţărilor din lumea întreagă. În anul 1997 a obţinut premiul Fundaţiei „Ethnos” pentru realizările din domeniul culegerii şi promovării folclorului autentic. În anul 2001 a fost inclusă în dicţionarul personalităţilor hunedorene.

La aniversarea a 25 de ani de carieră artistică, în toamna anului 2007, Televiziunea Română, prin regretata Marioara Murărescu, a organizat un spectacol grandios la Bucureşti în cinstea Marianei Anghel. Cu acest prilej a lansat 4 CD-uri cu înregistrări valoroase: două cu muzică populară, unul cu muzică religioasă şi altul cu colinde. Bucuria vieţii ei este fiica Adriana alături de care o vedem pe scenă tot mai des în ultimii ani.  Mariana Anghel s-a stabilit de câţiva ani buni la Simeria, la numai 10 km de Călanul Mic, unde-i sunt părinţii. După vâltoarea drumurilor, tumultul spectacolelor şi activităţilor, se retrage bucuroasă în liniştea casei ei. La Sibiu merge des pentru că este consultant artistic la Ansamblul „Cindrelul – Junii Sibiului” unde lucrează alături de o echipă de profesionişti sub conducerea directoarei Silvia Macrea.

După atâtea realizări frumoase, Mariana ştie şi continuă să respecte selecţia atentă a repertoriului pe criterii zonale, de vechime şi adevăr, să opteze pentru acompaniametul simplu, să respecte realizătile altora şi să impună respect la fiecare apariţie pe scenă.
UPDATE 22 ianuarie:
EMISIUNEA din 21 ianuarie, care, în premieră la Radio Timișoara, a inclus la multe dintre piesele prezentate și  videoclipurile acestora.

„Suntem uniţi de Carpaţi” este albumul pe care ni l-a prezentat joi, 21 ianuarie, după ştirile de la ora 9:00, iar seara ați putut-o urmări pe scena Sălii Capitol, în spectacolul dedicat Zilei Unirii, fiind invitata de onoare a spectacolului prezentat de Ansamblul profesionist „Banatul”.

Emisiunea realizată de Daniela Băcilă  a putut fi urmărită pe AM 630 kHz, dar şi în format video pe radiotimisoara.ro

Selecțiuni de la Festivalul „Mariana Drăghicescu”
Folclor și tradiţii vineri, 9 octombrie 2026, 13:41

Selecțiuni de la Festivalul „Mariana Drăghicescu”

Luni, 12 octombrie, în partea a doua a emisiunii „Din suflet pentru tine” aducem în undă înregistrări din concursul Festivalului „Mariana...

Selecțiuni de la Festivalul „Mariana Drăghicescu”
Elena Jurjescu – Glas, rădăcini, autenticitate
Folclor și tradiţii marți, 6 octombrie 2026, 09:00

Elena Jurjescu – Glas, rădăcini, autenticitate

Miercuri, 7 octombrie, de la ora 10:00, în partea a doua a emisiunii „Din suflet pentru tine”, vă invităm la o întâlnire cu Elena Jurjescu....

Elena Jurjescu – Glas, rădăcini, autenticitate
“Higheghe și vin”, sărbătoarea bihorenilor se extinde în trei orașe
Folclor și tradiţii luni, 28 septembrie 2026, 13:44

“Higheghe și vin”, sărbătoarea bihorenilor se extinde în trei orașe

Într-un prezent dominat tot mai mult de comunicarea prin intermediul tehnologiei, „Higheghe și vin” readuce în prim-plan tocmai funcția...

“Higheghe și vin”, sărbătoarea bihorenilor se extinde în trei orașe
Festivalul-concurs “Luca Novac” la o nouă ediție
Folclor și tradiţii luni, 28 septembrie 2026, 12:18

Festivalul-concurs “Luca Novac” la o nouă ediție

Au început înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Festivalului-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Luca Novac”, eveniment...

Festivalul-concurs “Luca Novac” la o nouă ediție
Folclor și tradiţii marți, 22 septembrie 2026, 14:26

Virgil Muzur – de 60 de ani pe drumul muzicii populare în Ardeal și Banat

Joi, 24 septembrie, de la ora 10:00, Virgil Muzur este invitatul emisiunii “Din suflet pentru tine”. Violonistul Virgil Muzur a împlinit de...

Virgil Muzur – de 60 de ani pe drumul muzicii populare în Ardeal și Banat
Folclor și tradiţii miercuri, 16 septembrie 2026, 11:59

Selecțiuni de la Festivalul „Efta Botoca” la Radio Timișoara

Joi, 17 septembrie, vă invităm să ascultați tinerii instrumentiști care au concurat la ediția a VI-a a Festivalului Național de Interpretare...

Selecțiuni de la Festivalul „Efta Botoca” la Radio Timișoara
Folclor și tradiţii marți, 15 septembrie 2026, 11:18

Liliana Laichici – cântec, drum și rădăcini

Miercuri, 16 septembrie, de la ora 10:00, Ciprian Pop vă invită la o întâlnire cu Liliana Laichici, una dintre vocile importante ale cântecului...

Liliana Laichici – cântec, drum și rădăcini
Folclor și tradiţii luni, 14 septembrie 2026, 13:48

Festivalul „Mariana Drăghicescu” la o nouă ediție

Joi, 17 septembrie, de la ora 19:00, se va desfășura primul spectacol din cadrul Festivalului Concurs Național de Interpretare Vocală „Mariana...

Festivalul „Mariana Drăghicescu” la o nouă ediție