Ziua Crucii, semnificaţii religioase, credinţe şi datini populare

Se cunoaşte faptul că Anul Nou Bisericesc este prăznuit la 1 septembrie. A doua sărbătoare religioasă marcantă din această perioadă, după Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), este Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie). Ea face parte din cultul creştin al Crucii şi este ţinută cu post aspru fiindcă aminteşte de Patimile şi moartea Mântuitorului.

Articol de Daniela Bacila, 12 septembrie 2014, 12:06 / actualizat: 13 septembrie 2014, 7:35

Crucea este unul din simbolurile cele mai încărcate de sensuri şi cu istoria cea mai îndelungată. Cercetătorii atribuie o primă formă a crucii înainte de creştinism, simbolul focului: două beţe încrucişate din care, prin frecare, se naşte flacăra. Semnul crucii a cunoscut de-a lungul timpului o mare diversitate de forme. Vasile Pistolea afirmă că ar exista 400 de variante ale crucii: Crucea grecească, are patru braţe egale şi reprezintă, printre altele, simbolul celor patru elemente ale universului din Antichitatea clasică (pământ, foc, aer, apă); Crucea latină, are stâlpul vertical mai lung, poartă denumirea Crucea Răstignirii sau Crucea Patimilor; Crucea rusească sau Crucea Sfântului Lazăr, Crucea fără vârf, numită şi Crucea Sfântului Anton, Crucea Sfântului Andrei, Crucea lui Constantin sunt doar câteva dintre ele.

Sensurile spirituale ale crucii sunt convertite în ipostaze divine:
Crucea – semnul iubirii supreme şi universale a lui Dumnezeu Tatăl şi Fiul faţă de toată omenirea; răscumpărarea păcatelor, mod de împăcare a fiinţei umane cu Creatorul ei, de iertare şi ridicare a pedepsei şi mai ales armă împotriva tuturor forţelor malefice.

În anul 326 Împărăteasa Elena, a descoperit lemnul crucii pe care a fost răstignit Isus Hristos. În amintirea ei, Biserica a instituit această sărbătoare cunoscută în calendarul popular sub numele Ziua Crucii. Ea s-a suprapus peste obiceiuri străvechi cu caracter agrar sau legate de ciclurile naturii.Reprezintă momentul de închidere al pământului atât pentru insecte şi reptile mici (şerpi, şopârle, broaşte) care se retrag în ascunzişurile de iarnă, cât şi pentru flori şi plante, cuprinse în umbra morţii. Local, sărbătoarea se mai numeşte şi Ziua Şarpelui. Este interzis să fie omorât şarpele în această zi şi după Ziua Crucii. Pe de altă parte, şerpii care au muşcat oameni, nu pot intra în pământ.

          Cârstovul viilor este o denumire zonală a sărbătorii, întâlnită mai ales în Oltenia şi Muntenia, care se atribuie ritualului de începere a culesului strugurilor, realizat în straie de sărbătoare (costum popular) şi finalizat cu o petrecere colectivă. În această zi, sătenii chemau preotul să sfinţească locul unde erau aşezate butoaiele pentru vin, iar la cules, ciorchinii de pe ultimul butuc al viţei, consideraţi strugurii lui Dumnezeu, erau lăsaţi ca ofrandă fiinţei divine sau păsărilor cerului. (Vasile Pistolea – Sărbători eterne şi datini la români).

Ziua Crucii este o utimă ocazie de strângere a buruienilor şi plantelor de leac (călăpăr, mentă creaţă, busuioc, lemnul Domnului, săscuţe, măieran, cimbru etc.), care sunt uscate la icoane şi folosite pentru tămăduirea unor boli.
Sărbătoarea era favorabilă şi pronosticurilor meteorologice: dacă tună în această zi, toamna va fi lungă iar dacă pleacă cocorii înainte de Ziua Crucii, în noaptea zilei respective va cădea bruma.
Ediţia din acestă săptămână a emisiunii „Duminica la prânz” (14 sept, ora 12:00 pe frecvenţa de unde medii 630 kHz ) realizată de Daniela Băcilă surprinde credinţe şi datini, semnificaţii religioase şi populare ale sărbătorii, ilustrată cu cântece şi poezii în grai.