Știință și tehnologie

Aplicație de monitorizare a ritmului cardiac, prezentată la Salonul de inventică de la Deva

Peste 300 de invenţii şi inovaţii, din 31 de ţări, vor fi jurizate la ediţia din acest an a Salonului internaţional de inventică INVENTCOR.

Între proiectele care au atras atenţia organizatorilor se numără o aplicaţie pentru telefonul mobil, realizată de un student din Arabia Saudită. Aplicația poate monitoriza ritmul cardiac al unei persoane, fără să fie montate alte dispozitive suplimentare.

Este un mod de utilizare foarte simplu. Telefonul se aşează cu microfonul în zona inimii, iar aparatul face apoi o diagramă care arată starea de sănătate a utilizatorului”, a explicat Corneliu Birtok Băneasă.

O altă invenţie aparţine unor elevi din echipa de robotică a Colegiului St. Patrick, din Filipine, şi permite utilizatorului să înveţe să cânte la chitară într-un mod foarte simplu.

Chitara te învaţă cum să cânţi la acest instrument folosind câteva semnale luminoase inserate pe corpul acesteia”, a mai precizat Birtok Bănească.

Organizatorii şi-au propus ca în acest an să fie mai prietenoşi cu mediul, astfel că tipăriturile au fost înlocuite cu totemuri virtuale.

Salonul internaţional de inventică INVENTCOR va fi organizat la Casa de cultură din Deva iar accesul vizitatorilor este liber.

Corneliu Birtok Băneasă a câştigat câteva zeci de medalii de aur la diferite saloane internaţionale de inventică din întreaga lume.

Articole asemănătoare

De 1 Iunie, copiii din Arad vor “inspecta” dotările M.A.I.

Copiii vor putea vedea aparatele de termoviziune, cum se face amprentarea în laboratorul mobil de…

5 ore ago

Poliţia Locală Timişoara apelează la cetăţeni să nu le ofere bani cerşetorilor, întrucât în acest fel sunt încurajaţi să rămână în stradă.

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din Complexul “Băile…

5 ore ago

S-a deschis sezonul estival în stațiunea Geoagiu Băi

Noul sezon estival s-a deschis în staţiunea balneo-climaterică Geoagiu Băi. Ștrandurile termale din complexul “Băile…

5 ore ago

Cel mai lung traseu feroviar în miniatură, în expoziția „Călătorie cu trenul la Arad”

De la vagoane, locomotive, șine, gări, felinare, tuneluri și până la orașe, localnici, copaci, cladiri,…

6 ore ago

Anca Todoni învinge un fost număr 23 WTA pentru a urca în semifinale

Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat în semifinalele turneului de la Troisdorf, Germania.…

7 ore ago

Spațiu verde transformat în “curte privată” pe Calea Aradului din Timișoara

Primăria Timișoara anunță că a recuperat o parcelă de spațiu verde aferentă tramei stradale de…

9 ore ago