Centrul Spațial Prunariu, între vis și realitate. Investiția din satul Groși, sub semnul întrebării
După ce a donat terenul bunicilor pentru amenajarea acestui centru, Dumitru Prunariu susține că noua conducere a județului nu îi spune clar dacă va demara investiția.

Articol de Radio Timișoara, 25 iulie 2025, 12:11
Intrat în istorie după ce a devenit primul și până acum singurul român ajuns în spațiu, Dorin Dumitru Prunariu are o legătură aparte cu județul Timiș. În satul Groși, aparținător comunei Margina, deține o casă moștenită de la bunicii paterni, la care venea în vacanțele copilăriei.
În urmă cu aproximativ 10 ani, Dumitru Prunariu a devenit cetățean de onoare al județului Timiș, pe vremea când președinția Consiliului Județean era Titu Bojin. Pentru a marca legătura lui Dumitru Prunariu cu satul Groși, autoritățile județene au propus construirea în localitate a unui centru educativ în care copiii, dar nu numai, să poată învăța despre spațiul cosmic.
“Mi-au propus inițial să le predau un corp de casă și să organizeze un muzeu. După aceea ideea s-a extins, a venit următoarea conducere, cu care tot așa am definit niște termeni în care să putem dezvolta ceva aici. Până la urmă mi-au spus, <știți, dar trebuie să ne treceți în proprietate partea de teren pe care să o construim, că dacă nu avem proprietate nu putem să investim bani>. Am fost de acord să le o trec gratis, fără nicio recompensare, doar să se construiască ceva aici, dorința mea fiind efectiv de a dezvolta puțin zona și de a o pune în valoare”, relatează Dumitru Prunariu.
Planetariu, proiecții 3D și materiale locale
După donarea terenului deținut la Groși, Consiliul Județean Timiș, la conducerea căruia a ajuns între timp Alin Nica, a menținut promisiunea punerii în valoarea legăturilor pe care singurul cosmonaut român le are cu județul Timiș. Prin Muzeul Banatului a fost lansat un studiu de fezabilitate despre cum ar urma să arate “Centrul Spațial Prunariu” și cât ar fi investiția.
„S-a propus să fie <Centrul Spațial Prunariu>, să fie legat numele de locul acesta ca să atragă. Centru spațial, dintr-o dată, sună interesant, satul Groși -centru spațiol, ia să vedem ce-i acolo. Totul a fost conceput sub formă a unui planetariu, o formă rotundă, cupolă, o formă foarte modernă, dar care să valorifice puțin și peisajul local și materiile prime locale, cariere de piatră chiar aici lângă sat, să folosească materiale locale, cel puțin la exterior, pentru a crea o armonie între mediul înconjurător și ceea ce se construiește aici. Dotarea ar include planetarul propriu-zis, unde, pe lângă cer, stele, planete, galaxii, se pot proiecta filme 3D științifice legate de cosmos, legate de astronomie, dar și filme legate de turism, de promovarea zonei Banatului”, spune Dumitru Prunariu.
Simonis: Investiție prea mare pentru o zonă izolată
Singurul român ajuns în spațiu susține că centrul educativ de la Groși nu ar costa mai mult de 2 milioane de euro, aici fiind incluse și echipamentele.
Cu toate acestea, vicepreședintele CJ Timiș, Alin Popoviciu, a avansat la începutul acestui an fabuloasa sumă de 26 de milioane euro. Responsabil de proiect, vicepreședintele Alexandru Iovescu susține că Popoviciu a încurcat moneda, nefiind vorba de o investiție estimată la 26 de miloane de euro, ci de lei.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că și suma de 26 de milioane de lei este prea mare pentru investiție la Groși.
„Acel imobil a fost donat de către domnul Prunariu cu condiția să construiască un planetariu, dacă nu mă înșel. După ce s-a elaborat studiul de fezabilitate, am ajuns la o sumă care este imensă pentru o localitate îndepărtată de Timișoara, impropriu, daca mă întrebați, pentru o astfel de investiții. O mare investiții trebuie făcută unde e și trafic, unde vin oamenii ușor și au acces facil. Dacă se dorește o casă memorială, eu am toată apreciarea pe domnul Prunariu și sunt dispus sau suntem dispuși să găsim o formulă prin care să facem promovarea personalității domniei sale și a faptului că e din comuna Margina, județul Timiș, însă 27-28 de milioane este imposibil de investit la atâta distanță de Timișoara și, repet, într-o comunitate care are aproape câteva zeci de oameni în acest moment”, spune Aldred Simonis.
Liderul CJ Timiș susține că urmează să aibă o discuție cu Dorin Dumitru Prunariu pentru a găsi soluții de regândire a proiectului.
“Voi avea o discuție săptămâna viitoare cu domnul Prunariu, am stabilit deja, și în măsura în care găsim o formulă pentru a adapta proiecturi la ceva ce poate fi palpabil și ne putem permite ca investiție, suntem deschiși să o facem, dar în niciun caz la nivelul la care s-a ajuns pe acest studiu de fezabilitate. Aș vrea să vedem ce anume s-a făcut în vechiul studiu pentru că e moștenit de la fosta administrație. Când am auzit suma finală, mi s-a părut ceva exagerat. Și 10 milioane de lei de lei sunt totuși o sumă importantă de bani. În măsura în care nu trebuie băgați toți odată, o facem pe un teren mai lung. Repet, aș vrea să atragem, să facem un punct de atracție”, spune Alfred Simonis.
Un centru educațional, nu un muzeu personal
Dumitru Prunariu susține că viziunea sa pentru centrul de la Groși nu e de a face un muzeu care să-i poartă numele, ci de a construi un centru cu rol educativ și turistic care să atragă tinerii.
“S-a pierdut din vedere ideea că nu e Muzeul Prunariu, cum l-au promovat mulți și le-a intrat în minte unor conducători. Este un centru educațional care să atragă tinerii, care să folosească doar numele meu, nu să fie muzeul meu. Eu, practic, aș putea să expun câteva tablouri cu originile mele, de aici din Groși, străbunicul, bunicul, câteva imagini de familie care să arate de ce Prunariu aici și nu în altă parte. Dar mai mult nu țin. Numele meu e legat deja de multe obiective prin lume. De exemplu, e o tabără cosmică la Izmir, în Turcia, și au mai multe săli, Sala rachetelor se numește Prunariu; o stradă lângă fabrica de avioane din Brașov, Ghimbav, practic, unde am lucrat ca inginer stagiar se numeşte Prunariu, centrul cultural româno-moldo-german de la Nuremberg se numește Cosmonaut Prunariu. Voiam efectiv să se constituie un punct de atracţie care să dezvolte regiunea”, spune Dumitru Prunariu.
Cosmonautul român a mai declarat că pentru centrul de la Groşi s-ar putea atrage și fonduri europene, România fiind în urmă în domeniul educației aerospațiale.