Categorii: Timișoara 2023

A început prima expediție fluvio-maritimă CircumEuropa. Șase luni pe apă pentru a promova Timișoara 2023

Timișoara Capitală Culturală Europeană este promovată, pe apă, în Europa. O expediţie fluvio-maritimă, care a pornit de dimineață pe Bega, din dreptul Catedralei Mitropolitane, va exporta cultura locală în mai multe orașe, până la sfârșitul anului.
Prima oprire a ambarcațiunii Vulpea a fost în Portul Otelec, după care s-a îndreptat spre frontiera româno-sârbă, a cărei traversare marchează reluarea navigației internaționale pe Bega, după aproape 70 de ani.
Din expediție fac parte patru persoane, inclusiv un biolog.
“Avem foarte mari emoții, totuși ne bucurăm că, după 15 ani de visat, în sfârșit se îndeplinește visul și putem să demonstrăm că avem un canal navigabil care poate fi pus în valoare. Este un diamant uitat al orașului Timișoara. O să reușim să să promovăm orașul Timișoara, faptul că Timișoara e accesibilă și de pe apă. O să reușim să promovăm artiștii timișoreni în Europa, dar o să încercăm să aflăm și care este sănătatea apelor pe care o să le parcurgem”, spune coordonatorul expediției, Cristian Ilea, director de imagine la TVR Timișoara și președintele Wild Wach România.
Ambarcațiunea va merge până la Marea Neagră, apoi, echipajul va urca pe velierul Gaia, pentru un traseu pe mări și pe Oceanul Atlantic.
Primele evenimente culturale sunt programate pe Bosfor, în Turcia, unde Petre Ionuțescu va da un recital direct de pe barcă.
În Grecia, la Elefsina, la rândul Capitală Culturală Europeană, anul acesta, va fi prima reprezentație a celor de la Ansamblul Timișul, următoarea urmând să aibă loc la Patras.
“De la graniță o să o luăm de pe Bega pe Canalul Dunăre-Tisa-Dunăre, o să coborâm la Baziaș, ajungem la Dunăre și de la Dunăre spre Marea Neagră încă nu știm dacă mergem prin Sulina sau prin Canalul Dunăre-Marea Neagră. Din cauza războiului, s-ar putea să fim nevoiți să ocolim Delta. Mai apoi, din Marea Neagră ne vom urca pe Gaia, care este o barcă construită special pentru oceane și mări. Vom traversa Marea Neagră, Marea Marmara, Mediterană, Oceanul Atlantic, Marea Nordului și din Marea Nordului vom reveni pe râuri la Amsterdam”, mai spune Cristian Ilea.
CircumEuropa are programată întoarcerea acasă în 6 decembrie.

Ascultați reportajul realizat de Ștefan Both.

Articole asemănătoare

Infracțiunile electorale pot fi sesizate la numărul 112

Potrivit Poliției, se consideră infracţiuni electorale şi sunt pedepsite de lege împiedicarea exercitării votului, coruperea…

9 ore ago

Acuzaţie de mită electorală în judeţul Hunedoara

Poliția Hunedoara a fost sesizată prin 112 că, pe raza comunei Bucuresci, o persoană oferă…

9 ore ago

Doi adulți și un copil de 8 luni, izolați pe insulă formată pe râul Strei

Doi adulţi şi un copil de 8 luni, aflate la scăldat pe râul Strei, lângă…

9 ore ago

Sâmbătă prolifică pentru rugbiştii bănăţeni: victorie la scor cu Universitatea Cluj

Oaspeţii au rezistat doar un sfert de oră în Ronaţ, în faţa unei echipe mult…

10 ore ago

Alina Podar, noul conducător de joc al celor de la FCC UAV Arad

Podar vine de la campioana en titre, CSM Constanța. Ea mai are în palmares un…

10 ore ago

Iga Swiatek a câştigat pentru a patra oară turneul de la Roland Garros

Iga Swiatek, care a împlinit recent 23 de ani, a mai câştigat turneul de la…

10 ore ago