Vremea în Banat și Crișana
Finalul de săptămână aduce vreme frumoasă și caldă în vestul țării, cu temperaturi care vor depăși 15 grade.
Articol de Radio Timișoara, 28 februarie 2026, 06:44 / actualizat: 28 februarie 2026, 9:45
Astăzi, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, variabil după-amiaza în Crișana. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări ziua în sudul Banatului. Dimineața și în cursul nopții izolat vor fi condiții de ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 15 grade, iar cele minime între -6 și 0 grade, mai ridicate la deal, până la 5 grade.
Mâine, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, temporar noros în cursul nopții. Vântul va sufla în general slab. Dimineața și în cursul nopții izolat vor fi condiții de ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 17 grade, iar cele minime în general între -3 și 3 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.