Categorii: Meteo

Vremea se răcește și va ploua, în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi închisă şi se va răci. Cerul va fi mai mult noros. Pe arii extinse vor fi precipitaţii. În cursul zilei va ploua, iar la munte vor fi precipitaţii mixte. În cursul nopţii, mai ales în zonele de deal, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar la munte va ninge viscolit. Local, cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate.

Vântul va sufla în general moderat din sector sudic, cu intensificări locale în cursul zilei mai ales în sudul Banatului şi la munte, iar noaptea vântul va fi din sector vestic şi va slăbi treptat în intensitate.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 13 grade, iar cele minime între -2 şi 4 grade.

Mâine, vremea va continua să se răcească. Cerul va fi temporar noros în cursul zilei şi local, mai ales în Crişana vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie la câmpie, mixte în zonele de deal şi ninsori la munte. Noaptea, cerul va deveni variabil şi doar izolat la munte va mai fulgui.

Vântul va sufla slab la moderat din sector vestic, cu intensificări la începutul intervalului. Spre dimineaţă, izolat va fi ceaţă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 12 grade, iar cele minime între -6…-4 în depresiuni şi 1…2 grade la deal.

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

33 de minute ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

37 de minute ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

48 de minute ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

55 de minute ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

2 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

2 ore ago