Categorii: Trafic

Mijloace de transport în comun deviate, în Timișoara

Evenimentele culturale din Timișoara și împrejurimi vor schimba traseul unor mijloace de transport în următoarele zile.
Joi, programul liniei M27, Timișoara – Remetea Mare – Ianova, va fi suplimentat cu o cursă, tur-retur, în vederea sprijinirii evenimentului “Intâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși”. Cursa va avea plecare la orele 16:00 de la Ianova cu destinație Parcul Rozelor (stația “Parcul Copiilor” de pe strada Michelangelo) și retur la orele 20:00 de la Parcul Rozelor (aceeași stație “Parcul Copiilor” de pe strada Michelangelo ca la tur) cu destinație Ianova
Sâmbătă, între orele 14:30 – 17:00, va avea loc o procesiune religioasă pe traseul Sala Olimpia – Catedrala Mitropolitană. Mijloacele de transport de pe traseele suprapuse cu traseul procesiunii religioase, vor circula cu atenție și cu restricții. La sosirea procesiunii religioase în fața Catedralei Mitropolitane, traficul rutier va fi închis în zonă. Astfel, autobuzele 33 și 33b vor întoarce la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, iar autobuzele liniei Expres 3, la retur, vor avea traseul deviat de pe bulevardul Regele Ferdinand I – bulevardul 16 Decembrie 1989 – Piața Mocioni și revin pe traseul bulevardul 16 Decembrie 1989 – splaiul Tudor Vladimirescu – bulevardul Vasile Pârvan.
STPT mai anunță că în perioada 1-3 septembrie, ca urmare a desfășurării Zilelor Dumbrăviței, strada Gheorghe Doja din zona parcului va fi închisă. Prin urmare, traseul minibuzului liniei M45 va fi deviat în zona respectivă pe strada Tudor Vladimirescu – strada Jozsef Attila – strada Ghe Doja – strada Franyo Zoltan.

Articole asemănătoare

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

2 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

3 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

3 ore ago

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Oradea

Până în data de 19 mai, editurile prezente vor prezenta cele mai recente titluri la…

3 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara refuză să organizeze Noaptea Muzeelor

Angajații Muzeului Național de Artă din Timișoara nu vor deschide porțile instituției de cultură în…

3 ore ago

Peste jumătate dintre participanții la Bursa Locurilor de Muncă, selectați pentru angajare

Potrivit AJOFM Tmiș, dintre cei o mie de participanți, aproximativ șase sute au au fost…

3 ore ago