CFR Călători anunţă modificări temporare în circulația trenurilor, la finalul lunii viitoare.
Din 24 până în 29 august se va lucra pe secţiunile Ghioroc – Glogovăț şi Deva – Simeria astfel că zeci de trenuri, inclusiv cu plecări din gări din vestul ţării, îşi modifică traseul sau orarul sau se anulează.
Vor fi afectate inclusiv garniturile internaţionale, spre Budapesta şi Viena, dar şi trenuri spre litoralul românesc.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii pot accesa site-ul cfrcalatori.ro sau pot suna la centrele de informaţii din gări, numerele fiind postate tot pe site-ul amintit.
Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…
Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…
Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…
Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…
Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…
Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…